Actualitate
Turcia țintește o poziție între primele 3 țări din lume la turismul global
Obiectivul Turciei pentru 2023 în domeniul turismului este să se situeze printre primele trei țări la nivel mondial, a afirmat ministrul de resort, Nuri Ersoy, citat de Hurriyet.
Plaja cu sezlonguriFoto: Avalon-World Pictures / Alamy / Profimedia Images
„Ne-am stabilit obiective mari pentru „Centenarul Turciei. Ne propunem să primim 60 de milioane de turiști și să obținem venituri de 56 de miliarde de dolari din turism în 2023. Pentru 2028, obiectivele noastre sunt 90 de milioane de vizitatori și venituri de 100 de miliarde de dolari”, a spus Ersoy în timpul unei vizite la populara destinație de vacanță Antalya.
Acesta a afirmat însă că ultimii cinci ani au fost foarte dificili pentru industria turismului, invocând pandemia COVID-19, incendiile de vegetație, războiul ruso-ucrainean și cutremurele devastatoare din februarie.
Ersoy a reamintit că Turcia s-a clasat pe locul al treilea la nivel global în 2022 în ceea ce privește numărul de sosiri de turiști, urcând trei locuri față de 2019. Anul trecut, aproape 45 de milioane de turiști străini au vizitat Turcia, o creștere de 80% față de 2021, când lumea a stat în case din cauza pandemiei.
Incluzând turcii care locuiesc în străinătate, sosirile de turiști au fost de 51,4 milioane de persoane. Veniturile din turism, una dintre principalele surse de valută, au crescut cu peste 53% în 2022, comparativ cu anul precedent, ajungând la 46,3 miliarde de dolari.
Potrivit celor mai recente date din industria turismului, peste 9,3 milioane de turiști străini au vizitat Turcia în primele patru luni ale acestui an, în creștere cu 27,5% față de anul trecut, în timp ce veniturile din turism au crescut cu 32%, până la 8,69 miliarde dolari în primul trimestru.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



