Actualitate
VIDEO Pedro Sanchez reafirmă la Kiev sprijinul „fără echivoc” din partea UE / Reproșul lui Zelenski
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a reafirmat sâmbătă, la Kiev, în prima zi a preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, sprijinul Uniunii faţă de Ucraina, al cărei preşedinte Volodimir Zelenski a deplâns totuşi lentoarea ajutorului militar promis de occidentali.
Volodimir Zelenski și Pedro SanchezFoto: Handout / AFP / Profimedia
„Din punctul de vedere al Uniunii Europene cu privire la aderarea Ucrainei, prezenţa mea în prima zi a acestei preşedinţii de şase luni (…) dovedeşte un angajament politic clar şi fără echivoc din partea instituţiilor comunitare”, a declarat Pedro Sanchez într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agențiile France-Presse și Agerpres.
Vizita precede un important summit NATO, prevăzut pe 11-12 iulie la Vilnius, pentru stabilirea unei foi de parcurs pentru relaţiile viitoare între Ucraina şi Alianţă.
„Spania îşi reiterează sprijinul pentru candidatura Ucrainei la UE, care va fi una dintre priorităţile preşedinţiei sale”, conform declaraţiei comune adoptate de Sanchez şi Zelenski.
„Spania susţine întărirea parteneriatului între NATO şi Ucraina, inclusiv prin crearea unui Consiliu NATO-Ucraina”, afirmă declaraţia.
Ucraina a obţinut acum un an statutul de candidat la UE şi speră să înceapă primele negocieri oficiale în 2023 cu privire la măsurile pe care va trebui să le ia pentru a-şi consolida şansele de aderare.
Preşedintele Zelenski şi-a reiterat însă criticile faţă de „anumiţi” parteneri occidentali în legătură cu formarea de aviatori ucraineni în pilotarea de avioane de luptă.
„Au ei idee despre data la care Ucraina va putea obţine F-16?”, a spus Zelenski, în prezenţa lui Sanchez. „Nu există un calendar al misiunilor de antrenament. Cred că anumiţi parteneri se mişcă greu”, a adăugat el.
Aceste reproşuri coincid cu anunţul Kievului privind câştiguri limitate în contraofensiva prin care încearcă recuperarea unei părţi a teritoriilor ocupate de Rusia. Sâmbătă, Ucraina a declarat că poartă lupte „înverşunate” în cadrul acestei contraofensive lansate acum circa o lună, menţionează AFP.
___
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



