Actualitate
Elefantul Muthu Raja se întoarce în Thailanda după o dispută diplomatică cu Sri Lanka
Un elefant thailandez a părăsit duminică Sri Lanka la bordul unui avion având drept destinaţie ţara sa natală, după o dispută diplomatică între cele două ţări, pe fondul unor acuzaţii de rele tratamente aplicate animalului, informează AFP.
Elefantul Muthu Raja plecând de la Zoo ColomboFoto: Ishara S. Kodikara / AFP / Profimedia
Muthu Raja, în vârstă de 29 de ani, cunoscut în ţara sa natală şi sub numele de „Sak Surin”, a fost oferit Sri Lankăi de către autorităţile thailandeze în 2001.
Thailanda a cerut însă returnarea sa în 2022 în urma unor acuzaţii conform cărora animalul ar fi fost victima unor rele tratamente în templul budist din sudul Sri Lankăi unde era găzduit.
Elefantul suferea şi era acoperit de abcese atunci când guvernul din Sri Lanka l-a luat în grija sa în luna noiembrie.
Duminică dimineaţa, mamiferul de patru tone a părăsit ţara la bordul unui avion care a decolat de pe aeroportul din Colombo având drept destinaţie oraşul Chiang Mai, din vestul Thailandei. Potrivit autorităţilor thailandeze, repatrierea sa a costat 700.000 de dolari (640.000 de euro).
Muthu Raja a fost acompaniat la bordul avionului de patru îngrijitori thailandezi şi de unul din Sri Lanka. De asemenea, în interiorul aeronavei au fost instalate două camere de supraveghere pentru a monitoriza starea de sănătate a animalului.
Majoritatea rănilor elefantului, care şi-a petrecut convalescenţa într-o grădină zoologică din apropiere de Colombo, s-au vindecat, însă o rană rămasă la piciorul stâng va necesita hidroterapie.
Prim-ministrul din Sri Lanka, Dinesh Gunawardena, a declarat în iunie în faţa Parlamentului că i-a cerut scuze personal regelui Thailandei pentru presupusele rele tratamente de care a avut parte elefantul.
Ministrul thailandez al mediului, Varawut Silpa-archa, nu a vrut să se pronunţe cu privire la acestea, însă a declarat că guvernul thailandez nu va mai trimite elefanţi în străinătate, iar misiunile sale diplomatice vor verifica condiţiile în care trăiesc cei care se află deja acolo. (Agerpres)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



