Actualitate
Moscova amenință NATO că îi va distruge armele furnizate Kievului: Rusia va expune echipamentele distruse în Ucraina în fața ambasadelor țărilor care le-au trimis
Rusia intenționează să expună echipamentele NATO pe care le-a distrus în Ucraina în fața ambasadelor țărilor occidentale care le-au furnizat, a declarat miercuri președintele parlamentar Viaceslav Volodin, relatează Reuters.
Rachetă Storm Shadow / SCALPFoto: Avpics / Alamy / Alamy / Profimedia
„Propunerea de a instala echipamente arse lângă ambasadele acelor țări care le trimit în Ucraina este deosebit de interesantă”, a spus Volodin, care a dat ordine pentru organizarea unei astfel de expoziții.
Oficialii ruși au criticat în mod repetat țările occidentale pentru că au furnizat arme Ucrainei, argumentând că riscă să prelungească conflictul și să provoace o escaladare suplimentară.
Ucraina a cerut armele pentru a se apăra și a recuceri teritoriul ucrainean ocupat de forțele ruse de la invazia la scară largă a Moscovei din februarie 2022.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit săptămâna aceasta cu liderii alianței NATO, formată din 31 de membri, în încercarea de a-și asigura angajamentele de securitate pe termen lung.
Armele trimise de NATO Ucrainei provoacă furie la Moscova
De altfel, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că o intrare accelerată a Ucrainei în NATO este foarte periculoasă pentru securitatea europeană, în condițiile în care secretarul general Stoltenberg a declarat că se aşteaptă ca statele membre să transmită „un mesaj pozitiv” Ucrainei cu privire la perspectivele sale de a deveni membră a NATO.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că livrările de rachete cu rază lungă de acţiune de către Franţa Ucrainei este o greşeală, care va avea consecinţe pentru Kiev. Rusia va trebui să stabilească raza exactă de acţiune a rachetelor, a spus el.
Într-o declaraţie separată, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat că Rusia ia măsuri „adecvate” şi din timp ca răspuns la posibila aderare a Suediei şi Ucrainei la NATO.
Marți, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că NATO va adresa Ucrainei o invitație de a se alătura alianței militare atunci când „statele membre vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite”.
Totodată, membrii blocului militar au decis să renunţe la impunerea unui Plan de acţiune în vederea aderării (Membership Action Plan – MAP), făcând ca aderarea Ucrainei să treacă de la un proces în doi paşi la unul într-un singur pas.
În orice caz, președintele american Joe Biden a spus miercuri că „toți aliații au fost de acord că viitorul Ucrainei este în NATO” și că „vom oferi securitatea Ucrainei”.
„Concluziile summitului arată garanții de securitate pentru Ucraina, aflată în drum spre NATO. Delegația ucraineană se întoarce cu o mare victorie din punct de vedere al securității”, a spus la rândul său președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Urmărește ultimele evoluții din a 504-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



