Actualitate
Antony Blinken a discutat luni cu ministrul român de externe Luminiţa Odobescu / MAE român, niciun anunț
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a discutat luni cu ministrul român de externe, Luminiţa Odobescu, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. Convorbirea vine după ce Rusia a atacat porturi ucrainene de la Dunăre, aflate în imediata vecinătate a României.
Luminiţa OdobescuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea
„Secretarul Blinken şi ministrul de externe Odobescu au discutat despre parteneriatul strategic solid dintre SUA şi România şi despre oportunităţile de cooperare bilaterală şi multilaterală continuă, inclusiv despre securitatea colectivă şi sprijinul neclintit pentru Ucraina şi Republica Moldova, securitatea alimentară globală şi cooperarea privind securitatea la Marea Neagră”, a declarat purtătorul de cuvânt Matthew Miller într-un comunicat de presă, potrivit News.ro.
Ministerul român al Afacerilor Externe nu a comunicat până la această oră nicio informație cu privire la discuția ministrului Luminiţa Odobescu cu secretarul american de stat Antony Blinken.
Discuţia şefului diplomaţiei americane cu ministrul român de externe, Luminiţa Odobescu, aflată în funcţie de luna trecută, intervine în condiţiile în care Rusia a bombardat cu drone, în cursul nopţii, portul Reni din Ucraina, aflat peste Dunăre de Galaţi.
Este pentru prima oară când Rusia atacă infrastructuri ucrainene la Dunăre, după ce s-a retras, în urmă cu o săptămnă, din Acordul de la Istanbul din iulie 2022 referitor la exportul cerealelor ucrainene şi mediat de ONU şi Turcia.
Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat luni cu fermitate atacurile ruseşti împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, arătând că această escaladare prezintă riscuri grave pentru securitatea în Marea Neagră.
La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că ţintirea obiectivelor de infrastructură portuară reprezintă încă o dovadă a intenţiei Federaţiei Ruse de a submina exporturile de cereale ucrainene către pieţele globale, deteriorând grav securitatea alimentară mondială.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizat luni că, din evaluări, „nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României”.
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Diverseacum 3 săptămâniRepatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026



