Actualitate
Franţa dezminte că a folosit vreun mijloc letal împotriva manifestanţilor la Ambasada din Niamey / Nigerienii îi vor pe ruși în locul francezilor
Ministerul franceze de Externe a dat asigurări luni, la o zi după un atac „violent” asupra Ambasadei Franţei în Niger, că „forţele franceze de securitate n-au folosit niciun mijloc letal” în dispersarea manifestanţilor care-i susţineau pe militarii nigerieni care l-au răsturnat de la putere pe preşedintele nigerian Mohamed Bazoum, relatează AFP.
Manifestație împotriva Franţei în NigerFoto: Balima Boureima / AFP / Profimedia
„Ambasada Franţei a fost violent atacată ieri (duminică) de către grupări vizibil pregătite, pe care forţele de securitate nigeriene nu au reuşit să le controleze deplin”, deplâng autoritățile franceze, potrivit News.ro.
„Franţa aminteşte că atât securitatea incintelor şi personalului diplomatic, cât şi a rezidenţilor străini sunt obligaţii în dreptul internaţional, şi anume (prevăzute de) Convenţiile de la Viena”, subliniază ministerul.
Mii de persoane au manifestat în faţa sediului Ambasadei Franţei la Niamey.
Această manifestaţie a început cu un marş către Adunarea Naţională, la care mulţimea agita steaguri ale Rusiei şi Nigerului, în urma unui apel al mişcării civile M62, care a protestat faţă de Operaţiunea Barkhane a armatei franceze în Sahel şi Sahara.
Unii manifestanţi au vrut să intre în Ambasada Franţei, iar alţii au smuls placa pe care scria ”Ambasada Franţei în Niger”, au călcat-o în picioare, pe asfalt, şi au înlocuit-o cu steaguri ale Rusiei şi Nigerului.
Franţa, o aliată a Nigerului în lupta antijihadistă şi în dezvoltare, care a staţionat 1.500 de militari în această ţară, a anunţat sâmbătă că-şi suspendă ajutoarele, în urma loviturii de stat.
Ea pare să fie ţinta privilegiată a militarilor care au preluat puterea.
Ei au acuzat-o luni de faptul că vrea „să intervină militar” şi că a tras duminică cu gaze lacrimogene în manifestanţii care susţin junta în faţa ambasadei sale. (News.ro)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



