Actualitate
Liga 2: Chindia Târgovişte vs Gloria Buzău – Miriuţă, test important la debut
Chindia Târgovişte – Gloria Buzău, meci contând pentru etapa a 3-a din liga a doua a României, este programat, marţi, 22 august, de la ora 19:00, pe Stadionul Eugen Popescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Chindia Târgovişte şi Gloria Buzău, două echipe care au ca obiectiv promovarea în SuperLiga, încheie etapa a 3-a din Liga 2 cu un meci care se anunţă deosebit de interesant.
Chindia Târgovişte a înregistrat două rezultate de egalitate în primele două runde, 1-1 acasă cu Steaua şi 0-0 în deplasare cu CSM Slatina, după care, în turul al treilea din Cupa României, s-a impus cu 5-0 pe terenul celor de la CS Blejoi (Liga 3).
După cele trei partide fără înfrângere, şefii clubului din Dâmboviţa l-au demis pe antrenorul Dragoş Militaru, instalat chiar în această vară după ce a impresionat în sezonul precedent pe banca tehnică a celor de la Unirea Dej, şi l-au numit în locul acestuia pe Vasile Miriuţă, care a retrogradat cu Minaur Baia Mare în Liga 3!
„Cei de la Gloria Buzău au o echipă bună, masivă, solidă, au un antrenor bun. I-am văzut în aceste două jocuri, cu Mioveni şi Tunari. E o echipă solidă, dar să nu uităm că şi noi avem o echipă bună, jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri, şi trebuie să câştigăm”, a declarat Vasile Miriuţă.
Gloria Buzău are patru puncte după cele două etape de până acum, 0-0 pe terenul celor de la Mioveni şi 2-1 acasă cu Tunari, iar în turul al treilea din Cupa României s-a impus în deplasare, 2-0 cu Plopeni.
Echipa din Crâng este antrenată din această vară de Andrei Prepeliţă, care a mai antrenat-o între 2020 şi 2022 pe FC Argeş, cu care a ajuns o dată în play-off-ul din SuperLiga, şi care şi-a asumat obiectivul promovării.
„Nu mă feresc, am venit la o echipă care îşi dorește promovarea. Şi eu îmi doresc la fel! Sunt conștient că nu e uşor, pentru că avem o echipă nouă, dar muncim şi cred eu că putem să facem o treabă bună. Anul trecut, echipa a avut un sezon bun, dar sezonul acesta ne dorim să promovăm direct”, a spus Andrei Prepeliţă.
Superbet oferă cota 1,62 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauza sau la finalul meciului Chindia Târgovişte – Gloria Buzău.
| Chindia Târgovişte vs Gloria Buzău | PsFX |
|---|---|
| Cotă | 1,62 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii




