Connect with us

Actualitate

„Caracatița” primarului din Caracal: Firmele în care fiul este acționar, contracte de peste 4,5 milioane lei pentru combustibili cu Primării din țară conduse în mare parte de primari PSD

Publicat

pe

Firma care vindea GPL, la care s-a produs explozia din Crevedia, și care îi aparține lui Ionuţ Daniel Doldurea, fiului primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea, are în ultimii 5 ani contracte de peste 1,6 milioane lei, prin achiziție directă, cu primăriile ale comunelor conduse în principal de primari PSD. Printre acestea se numără primăriile din Moara Vlădiei, Bolintin Vale și Cervenia (Teleorman). Ionuţ Daniel Doldurea mai este acționar în alte 5 firme, trei dintre acestea având contracte de peste 2,8 milioane lei cu primării conduse în bună parte de PSD, în aceeași perioadă. În total, peste 4,5 milioane lei.

Punctul de lucru cu GPL din Crevedia al Flagas SRLFoto: Captura Google Street View

Ionuț Daniel Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldorea (PSD). Potrivit termene.ro, Ionuț Daniel Doldurea este acționar în 6 companii, o bună parte dintre ele cu cifre de afaceri impresionante și sute de contracte cu administrația locală, prin achiziție directă.

FLAGAS SRL, contracte de peste 1,6 milioane lei, prin achiziție directă

FLAGAS SRL a fost înființată în urmă cu 25 de ani, pe 30 decembrie 1997 și are doi acționari, potrivit termene.ro:

  • Doldurea I Ionuț Daniel – 51%
  • Stângă Cosmin Ionuț 49%

În 2022, cifra de afaceri a fost de 595.907.886 lei, iar profitul de 32.782.166 lei.

FLAGAS SRL a câștigat, în ultimii 5 ani, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice centralizate de HotNews.ro, 54 de contracte prin achiziție directă, în valoare de 1,6 milioane lei în perioada 2018 – 2023. Obiectul contractelor: achiziționarea de combustibili.

Cei mai mulți bani sunt dați prin achiziție directă de Primăria Bolintin Vale (721.000 lei ), urmată de Moara Vlăsiei (528.000 lei) și Cervenia/ Teleorman (110.000 lei).

Comuna Moara Vlăsiei din județul Ilfov îl are ca primar pe Andrei FILIP (PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL).

Orașul Bolintin-Vale din județul Giurgiu îl are ca primar pe Daniel TRĂISTARU (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT).

Comuna Cervenia, județul Teleorman, îl are ca primar pe Doru-Marius SLOBOZEANU (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT).

În rest, compania mai are contracte cu următoarele localități:

  • Comuna Bolintin-Deal, județul Giurgiu – primar Emilian BĂNICĂ (PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL)
  • Comuna Șoldanu, județul Călărași – Viceprimar cu atribuții de primar, Valeriu MUSTĂȚEA (PNL).
  • Comuna Luica, județul Călărași – primar Ion DOBRIN (PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL)
  • Comuna Vasilați, județul Călărași – primar Lucian VASILE (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)
  • Comuna Buturugeni, județul Giurgiu – primar Dumitru PREDA (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)
  • Comuna Slobozia, județul Giurgiu – primar Florin-Iulian GHEONU (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)
  • Comuna Buciumeni, județul Dâmbovița – primar Ion PAVEL (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)
  • Comuna Pietroșița, județul Dâmbovița – primar Ion DICU (PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT)

Vezi aici toate contractele câștigate în SICAP în perioada 2018-2023, potrivit centralizării făcute de HotNews.ro.

O nouă firmă, contracte de peste 2,4 milioane lei cu statul

Firma ROMBEER CRINGASU are ca acționar unic firma Flagas SRL, potrivit termene.ro, deținută practic de Ionuț Doldurea.

ROMBEER CRINGASU SRL are o vechime de 28 de ani, iar în 2022 a avut o cifră de afaceri de 290.808.822 și profit de 9.289.071 lei.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, firma a câștigat în ultimii 5 ani 273 de contracte cu statul, prin achiziție directă. Valoarea acestora, cumulată, este de peste 2,4 milioane lei. Obiectul acestora: achiziția de combustibili. Cele mai multe contracte au fost încheiate de următoarele administrații locale:

  • Primăria Comarnic – 680.000 lei
  • Primăria Urlați și subordonatele- 487.000 lei
  • Primăria Boldești-Scăeni (Prahova) – 352.000 lei.

Primăria Comarnic este condusă de Popa Sorin Nicolae (PSD), Primăria Urlați este condusă de Marian MĂCHIȚESCU (PNL), Primăria Boldești- Scăeni este condusă de Bucuroiu Constantin (PSD).

Vezi aici toate contractele câștigate în SICAP în perioada 2018-2023, potrivit centralizării făcute de HotNews.ro.

A treia firmă, contracte de peste 300.000 lei cu statul

Dolchimex SRL, contracte depășește 300.000 lei , prin achiziție directă, cu statul 344.000 lei

Dolchimex SRL a fost înființată acum 22 ani, pe 28 iunie 2001 și este deținută 50/50 de frații Doldurea I Cristian Marian și Doldurea I Ionuț Daniel.

În 2022, firma a avut o cifră de afaceri de 15.448.569 lei și profit de 3.785.716 lei.

Dolchimex SRL a câștigat, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, 109 contracte prin achiziție directă, în valoare de peste 344.000 lei în perioada 2018 – 2023. Obiectul cestora: achiziția de combustibili, dar și tâmplărie PVC și mobilier.

DOLMO GIOVANNI & SORIN S.R.L. este o altă firmă la care Doldurea I Ionuț Daniel este acționar (99%), alături de mama sa Doldurea Maria Cristina (1%), soția primarului din Caracal.

Potrivit termene.ro, firma a fost înființată acum 15 ani, pe 3 iulie 2008, în 2022 cifra de afaceri a fost de 148.738 lei și a avut o pierdere de 458 lei. Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, compania nu are contracte cu statul.

Vezi aici toate contractele câștigate în SICAP în perioada 2018-2023, potrivit centralizării făcute de HotNews.ro.

Încă o firmă, alte achiziții directe cu statul

CRIANA GAS SRL este o altă companie la care Doldurea I Ionuț Daniel este acționar, potrivit datelor din platforma termene.ro:

  • Doldurea I Ionuț Daniel – 52%
  • Stângă Cosmin Ionuț – 48%

Compania a fost înființată în 2012, în 2022 a avut o cifră de afaceri de 33.373.854 lei și un profit de 1.533.928. lei.

Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, firma a câștigat în ultimii 5 ani 10 contracte cu statul, prin achiziție directă, valoarea acestora fiind de circa 100.000 lei.

Anul trecut, Doldurea I Ionuț Daniel a înființat o nouă companie, MOTBEN SRL, cu următorul acționariat:

  • Doldurea I Ionuț Daniel 50%
  • Stângă Cosmin Ionuț – 50%.

Deocamdată, potrivit datelor din SICAP, firma nu are contracte cu statul.

Ion Doldurea, primarul din Caracal / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Explozia de la Crevedia: doi morți și 56 de răniți

Mai multe explozii puternice au avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţiile fiind urmate de un incendiu. S-au înregistrat mai multe persoane rănite, cu arsuri grave, iar cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Populația din zonă a fost evacuată, iar traficul pe DN 1A a fost blocat complet.

  • Potrivit MAI, prima explozie a provocat 8 victime, dintre care o persoană a murit de infarct, fără să aibă arsuri, iar șapte persoane cu arsuri au fost transportate la spitalul de urgență București și Spitalul Bagdasar Arseni. A doua victimă a murit duminică: soția celui mort de infarct, ea avea arsuri pe 95% din suprafața corpului.
  • A doua explozie a dus la rănirea a 50 de oameni, dintre care 3 transportate la UPU Târgoviște și 47 la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme. Dintre acestea, 43 de persoane sunt cadre MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi)

Imaginile surprinse de camerele Google StreetView pe DN1A, la Crevedia, arată că la locul exploziilor devastatoare de sâmbătă, exista o parcare îngrădită cu numeroase cisterne, dar și mecanisme din care pare că se făcea transferul de gaze din rezervoare în cisterne. Firma, deținută majoritar de fiul primarului PSD din Caracal, nu ar fi avut autorizație să funcționeze.

h2 Firma din Crevedia activa acolo ilegal din 2020, a fost amendată în trecut / Primaurl PSD din Caracal, avere impresionantă

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia și care îi aparține lui Ionuţ Daniel Doldurea, fiului primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea, a fost amendată de mai multe ori de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru mai multe nereguli legate de nerespectarea măsurilor de securitate la incendiu, iar în 30 septembrie 2020 firma anunțase autoritățile că închide punctul de lucru.

​Primarul PSD din Caracal, Ioan Doldorea, al cărui fiu, Ionuţ Daniel Doldurea, este proprietarul depozitului GPL din Crevedia unde au avut loc exploziile soldate cu doi morți și 56 de răniți, are o avere impresionantă.

Conform ultimei declarații de avere, Ion Doldurea are două case – cu suprafețe de 392.16 metri pătrați și 98 de metri pătrați – și nu mai puțin de 11 apartamente. Toate apartamentele sunt cumpărate în 2019.

În declarația de avere sunt trecute și două spații comerciale la Caracal, cu suprafețe de 3.804 metri pătrați și 951 metri pătrați, cumpărate în 2018.

Primarul din Caracal deține și opt terenuri – între care șase intravilane, cu suprafețe de 1547 de metri păâtrați, 188.53, 1149, 1000, 7326 mp, 537 mp, precum și obiecte de artă în valoare de 80.000 de euro, pe care spune că le-a dobândit în perioada 1994-2022.

CITEȘTE ȘI:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized3 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul