Actualitate
Mihai Chirica își anunță candidatura pentru un nou mandat la Primăria Iași
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că în proporţie de 99,9 la sută va candida la un nou mandat de primar la alegerile locale de anul viitor, tot pe listele PNL.
Mihai ChiricaFoto: Inquam Photos / Denis Grosu
Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă va candida pentru încă un mandat la Primăria Iaşiului, Mihai Chirica a răspuns: „În proporţie de 99,9 la sută da, voi candida, din partea aceleiaşi formaţiuni politice (PNL – n.r.). Şi cu acelaşi succes”.
Edilul ieşean este cercetat în mai multe dosare penale, însă are sprijinul PNL pentru a candida din nou la primărie.
Surse politice ieşene susţin că, potrivit sondajelor, actualul edil este favorit să câştige alegerile de anul viitor.
Mihai Chirica a fost desemnat în anul 2015 primar interimar de către PSD, după ce edilul de la acea vreme, Gheorghe Nichita, a avut probleme cu justiţia.
În anul 2016, Chirica a câştigat Primăria Iaşi pe listele PSD, apoi a fost exclus din partid în urma unui conflict cu Liviu Dragnea.
Ulterior, el s-a înscris în PNL, iar la alegerile din 2020 a câştigat Primăria Iaşi din partea liberalilor. (News.ro)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



