Actualitate
Soarta lui Prigojin arată că posibilele negocieri de pace cu Rusia ar fi zadarnice, spune Kuleba
Soarta şefului grupări paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, dovedeşte zădărnicia unor eventuale negocieri de pace cu Rusia, apreciază marţi ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, relatează CNN, potrivit News.ro.
Dmitro KulebaFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
”Prigojin era în conflict cu Putin”, a declarat Kuleba la Paris, într-o conferinţă de presă comună cu omologa sa franceză Catherine Colonna.
”Ei au convenit garanţii de securitate, iar apoi Putin l-a omorât. Nu există niciun motiv să credem că Putin s-ar comporta altfel în alte negocieri”, apreciază el.
Și Casa Albă a sugerat marți că Kremlinul este responsabil pentru moartea șefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, care și-a pierdut viața după ce avionul în care se afla s-a prăbușit în mod misterios.
Kremlinul, în schimb, dezminte orice implicare în prăbuşirea avionului privat în care se aflau Prigojin şi alţi membri Wagner, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov,catalogând orice afirmație conform căreia guvernul rus a fost într-un fel implicat în accident este „o minciună absolută”.
Kuleba s-a întâlnit, la Paris, cu numeroase întreprinderi din industria franceză a apărării.
El a discutat despre ”proiecte specifice de cooperare şi coproducţie ucraineano-franceze”, a anunţat el într-o postare pe reţele de socializare.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



