Connect with us

Actualitate

Mai mult de 10% dintre japonezi au peste 80 de ani

Publicat

pe

Mai mult de 10% dintre japonezi au vârste de peste 80 de ani, o statistică înregistrată pentru prima dată, potrivit datelor publicate de guvernul acestei ţări care se confruntă cu îmbătrânirea populaţiei sale, informează AFP.

Declin demografic in JaponiaFoto: Junji Kurokawa / Associated Press / Profimedia Images

Guvernul de la Tokyo a publicat aceste statistici duminică, în ajunul unei sărbători dedicate în arhipelag „persoanelor vârstnice” (de peste 65 de ani – n.r.), relatează agențiile AFP și Agerpres. Din celelalte date care au fost dezvăluite a reieşit că 29,1% dintre japonezi au peste 65 de ani, un procent în creştere în raport cu anul trecut (29%).

„Japonia are cel mai mare procent de persoane vârstnice din lume”, au explicat autorităţile nipone, indicând ţările care ocupă celelalte două trepte ale podiumului mondial: Italia (24,5%) şi Finlanda (23,6%).

De mai multe decenii, populaţia Japoniei descreşte şi îmbătrâneşte, în contextul în care tinerii niponi amână momentul căsătoriei şi pe cel în care decid să aibă copii, în mare parte din cauza precarităţii locurilor de muncă şi a dificultăţilor economice.

Dintr-o populaţie totală de 124 de milioane de locuitori, Japonia numără astfel 12,59 milioane de persoane cu vârsta de peste 80 de ani (10,1%) şi 20 de milioane de persoane cu vârste de peste 75 de ani (16,1%).

Una dintre consecinţele acestei situaţii este aceea că japonezii lucrează până la vârste tot mai înaintate. Peste nouă milioane de persoane vârstnice lucrează, reprezentând 13,6% din populaţia activă.

Acest fapt înseamnă că 25% dintre persoanele vârstnice din arhipelag au un loc de muncă – mai puţin decât în Coreea de Sud (36,2%), dar mai mult decât în Statele Unite (18,6%) şi Franţa (3,9%), potrivit datelor publicate.

În 2040, procentul persoanelor vârstnice din Japonia ar urma să reprezinte 34,8% din populaţia ţării.

Japonia înregistrează și un nou record de centenari

Totodată, un raport guvernamental prezentat vineri şi preluat de agenţia DPA relevă că numărul persoanelor centenare din Japonia a trecut pentru prima dată de 92.000, atingând un nivel record pentru al 53-lea an consecutiv.

Numărul persoanelor de peste 100 de ani a crescut cu 1.613 faţă de anul precedent, ajungând la 92.139, după cum a precizat Ministerul Sănătăţii din Tokyo.

Potrivit celui mai recent studiu, aproximativ 88% din toate persoanele centenare sunt femei. Speranţa de viaţă pentru femeile din Japonia este de aproximativ 87 de ani, iar pentru bărbaţi în jur de 81 de ani.

Japonia a înregistrat o creştere rapidă a numărului de centenari de când guvernul a numărat pentru prima dată 153 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani, în 1963.

Numărul în cauză a trecut de 10.000 în 1998 şi de 50.000 în 2012, potrivit cifrelor oficiale.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul