Actualitate
Iohannis: Am găsit soluţii pentru a gestiona exportul cerealelor ucrainene spre România; un sistem de autorizare
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că au fost găsite soluţii pentru gestionarea exporturilor cerealelor ucrainene, anume crearea unui sistem de autorizare, astfel încât să nu fie afectaţi fermierii din România, potrivit Agerpres.
Presedintele Klaus IohannisFoto: Inquam Photos / George Călin
El a avut o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi vicepremierul bulgar, Mariya Gabriel, precizând că discuţiile s-au axat pe tranzitul cerealelor şi exportul acestor produse în statele prin care se face tranzit.
„Am găsit soluţii atât pentru tranzitul produselor agricole din Ucraina spre pieţele mondiale, cât şi pentru a gestiona exportul acestor produse spre România. Am găsit deschidere în partea ucraineană, Guvernul României s-a implicat foarte bine şi s-au negociat condiţionalităţi, Comisia a venit cu soluţii suplimentare. În esenţă, este vorba de un sistem de autorizare a acestor exporturi, care autorizare trebuie să fie agreată şi de-o parte şi de cealaltă, în acest fel putând să controlăm foarte bine fenomenul şi să nu afectăm fermierii din România, care au nemulţumiri legate de aceste produse”, a afirmat şeful statului.
În ceea ce priveşte gestionarea tranzitului de cereale, Iohannis a pledat pentru o abordare ”orientată spre soluţii”.
„Orice altceva nu este potrivit pentru acest moment. Cunoaştem foarte bine problematica. Şi noi, în România, avem nemulţumiri ale fermierilor, avem probleme concrete de rezolvat cu acest tranzit, însă după părerea mea nu este important să ne centrăm pe a bloca tranzitul de cereale sau pentru a face o temă de politică naţională din asta”, a completat şeful statului.
Preşedintele Iohannis a vorbit despre necesitatea de a asigura în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina.
„O parte semnificativă din acest tranzit se desfăşoară prin România şi, pe de altă parte, este extrem de important să gestionăm exportul nedeclarat al acestor produse, spre exemplu spre pieţele din România şi, împreună cu partea ucraineană, Guvernul României a găsit soluţii care au fost agreate şi de Comisie”, a mai spus Klaus Iohannis.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



