Actualitate
Războiul din Ucraina: Serbia denunță ipocrizia Occidentului în privința Kosovo: „Au folosit aceeași retorică ca Putin”
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a acuzat joi Occidentul de ipocrizie, afirmând că recunoașterea de către acesta a independenței Kosovo se bazează pe aceeași justificare ca și războiul Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit AFP.
Aleksandar Vucic alaturi de Vladimir PutinFoto: Mikhail Klimentyev / Sputnik / Profimedia
Adresându-se Adunării Generale a ONU, el a declarat că țările occidentale au invocat principiile suveranității și drepturilor omului pentru a aproba statutul Kosovo ca națiune independentă.
Kosovo și-a declarat independența față de Serbia în 2008, la aproape zece ani după ce NATO a ajutat la alungarea forțelor sârbe din fosta provincie într-un război sângeros care a făcut aproximativ 13.000 de morți, majoritatea etnici albanezi.
Statele Unite și majoritatea țărilor europene au recunoscut Kosovo.
„Ei nu au râs când președintele rus a folosit aceleași cuvinte pentru a-și justifica atacul asupra Ucrainei”, a declarat Vucic. „Au uitat că ei înșiși au folosit aceeași retorică, aceleași cuvinte și aceleași explicații”.
„Cel mai rău lucru este că toți cei care au comis o agresiune împotriva Republicii Serbia dau acum lecții despre integritatea teritorială a Ucrainei”, a adăugat el, subliniind că „principiile nu se schimbă de la o circumstanță la alta”.
Belgradul și principalii săi aliați, China și Rusia, dar și alte cinci state europene, printre care și România, au refuzat să recunoască independența Kosovo, a cărui populație este predominant albaneză, dar care include zone cu majoritate sârbă în nord.
Tensiunile rămân ridicate după luni de revolte în aceste zone cu majoritate sârbă. La sfârșitul lunii mai, peste 30 de soldați din cadrul Forței NATO din Kosovo (KFOR) au fost răniți.
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 3 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



