Actualitate
Grecia propune un nou coridor alternativ pentru exportul cerealelor ucrainene, care ar trece prin România
Ministrul grec de externe, George Gerapetritis, a propus o „rută alternativă” pentru exportul de cereale din Ucraina: mărfurile ar putea fi transportate pe calea ferată din România şi Bulgaria către porturile Alexandroupolis şi Salonic, relatează Le Monde, potrivit News.ro.
Cereale ucraineneFoto: Adam Radosavljevic / Alamy / Alamy / Profimedia
Gerapetritis ar fi făcut această propunere în cadrul reuniunii informale a Consiliului pentru Afaceri Externe al UE, desfăşurată simbolic luni, la Kiev.
Nu este însă singura propunere pentru coridoare alternative care să permită exporturile ucrainene de produse alimentare, în condiţiile în care rutele tradiţionale de transport pe Marea Neagră nu mai funcţionează din cauza ameninţării ruse. Astfel, ministrul lituanian de externe a anunţat marţi pe X că porturile ţării sale vor fi deschise pentru cerealele ucrainene. În septembrie, premierul croat Andrej Plenkovic a oferit, de asemenea, posibilitatea ca ţara sa să servească drept zonă de tranzit pentru mărfurile ucrainene.
În urma unei întâlniri cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, Vladimir Putin a declarat la 4 septembrie că nu va reveni în acordul – susţinut de ONU – care a funcţionat timp de un an pentru Marea Neagră, permiţând transporturile în siguranţă de cereale ucrainene, cruciale pentru securitatea alimentară mondială.
Negociat în vara anului 2022 sub egida Turciei, acest acord a permis Ucrainei să exporte cereale (aproximativ 33 de milioane de tone) prin coridoare securizate în Marea Neagră. Moscova s-a retras din acest acord la 17 iulie şi nu intenţionează să revină la el, cel puţin până când cererile sale nu vor fi acceptate, în special aceea de a fi reconectată la sistemul internaţional de plăţi Swift.
Hotărâtă să îşi exporte cerealele fără aprobarea Moscovei, Ucraina a reuşit, la sfârşitul verii, să facă să treacă mai multe nave printr-un nou coridor maritim, stabilit cât mai aproape de coastele României, Bulgariei şi Turciei, fără nicio reacţie din partea armatei ruse, care promisese să ia drept ţintă orice navă comercială care va călători în Marea Neagră fără autorizaţia sa.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



