Connect with us

Actualitate

Cronici de carte: Ludmila Ulițkaia – Oamenii țarului nostru și Kerri Maher – Librăreasa din Paris

Publicat

pe

Voi începe însemnările mele prilejuite de lectura cărții de povestiri a Ludmilei Ulițkaia Oamenii țarului nostru (Editura Humanitas Fiction, București, 2023) prin a face o mărturisire.

Mircea MorariuFoto: Arhiva personala

Nu mă număr printre cititorii care petrec foarte mult timp într-o librărie. Nu răsfoiesc prea atent cărțile înainte de a le cumpăra. Parcurgând cu destulă atenție site-urile principalelor edituri din România (doar ele mai au acum puterea financiară de a-și comercializa produsele și la modul tradițional, celelalte fiind silite să o facă exclusiv on line), fiind așadar relativ la curent cu noutățile, îndeobște știu dinainte ce vreau să cumpăr. Sigur, nici surprizele nu sunt excluse.

Așa că m-am bucurat dinainte la aflarea veștii că o nouă carte a scriitoarei născută în fosta Uniune Sovietică și care din 2022 s-a stabilit la Berlin a fost tradusă la Humanitas Fiction și nu de oricine, ci de două traducătoare de mâna întâi. E vorba despre Gabriela Russo și Luana Schidu. M-am bucurat încă și mai tare în clipa în care am zărit volumul pe raft. Știam că este vorba despre un volum de proză scurtă, cum se prefera a se spune pe vremea când îmi petreceam eu anii ștudenției, deși tot atunci Povestirea- destinul unei structuri epice, cartea marelui nostru profesor de Teoria literaturii, regretatul Ion Vlad, era ceva ce trebuia citit de la sine. De la sine și nu obligatoriu.

Mai știam și că Ulițkaia, cunoscută și apreciată îndeosebi pentru romanele sale,declarase în repetate rânduri că în genul povestirii se simțe scriitoricește cel mai confortabil.

Titlul cărții m-a indus într-o oarecare măsură în eroare. Cum în vremea din urmă am citit o mulțime de op-uri ale căror protagonist e Putin, mă gândeam că despre traiul oamenilor din vremea noului și sângerosului țar va fi vorba. M-am înșelat. În povestirile din Oamenii țarului nostru sunt pomeniți în cîteva rânduri Stalin și Hrusciov, însă niciodată Putin. Stalin și Hrusciov au fost și ei țari în felul lor, chiar dacă nimeni nu a îndrăznit, din motive ideologice și de luptă de clasă, să îi numească în timpul domniilor lor vreodată astfel. Mai apar în povestiri și numele poliției secrete, se vorbește și despre lipsuri, și despre traiul greu, și despre locuitul în comun, acea komunalka despre care scrisese printre primii Bulgakov în piesa Casa Zoikăi, și despre poliția secretă, și despre supraveghere, și despre denunțuri, și despre temutele Volgi negre, și despre disparițiile ori descăpățânările, adică pierderea funcțiilor petrecute peste noapte, și despre prigoana anti-evreiască. Adică despre felul în care conducătorii comuniști înțelegeau să se comporte. Ca dictatori absoluți. Ca țari.

Țari care nu izbuteau totuși să controleze totul. Cum Ulițkaia este plasată –et pour cause- în siajul lui Tolstoi, Cehov sau Nabokov, unele dintre personajele povestirilor sale se numesc, de pildă, Geneviève, știu franțuzeste și nemțește, însă se simt tare puțin acasă atunci când vine vorba despre vorbitul în limba engleză. De pildă, într-o povestire ce se numește Marele Profesor, povestire inserată în prima secvență a cărții ce poartă însuși numele volumului, secvență de o diversitate extremă, un anume Ghennadi Tucikin se apucă să învețe limba germană, se arată fermecat de filosofia lui Steiner și, în final, descoperă sau, mai bine zis redescoperă, A cincea Evanghelie, cărțulie pe care o avea și a lui bunică. E plin de câini și de pisici în povestirile din această primă parte (cf. O frumusețe de pisică sau Tom), e plin și de tot felul de oameni care reacționează diferit atunci când intervine un Scurtcircuit.

De altminteri, marea artă a Ludmilei Ulițkaia este aceea a portretului. Un portret făcut cel mai adesea empatic, cu îngăduință. Avea dreptate criticul care a spus că scriitoarea parcă își mângâie pe creștet personajele. Le mângâie și când le ceartă. Cel mai adesea personajele sunt oameni simpli. Autoarea părând a avea o preferință pentru funcționari și surorile medicale. Iar dacă pe alții naratoarea îi mângâie pe creștet, pe sine se priveste cel mai frecvent ironic. O ironie fină.

Cea de-a doua secvență a cărții se cheamă Taina sângelui. Nu conține decât patru povestiri ce se cheamă Stabilirea paternității, Fiul cel mare, Corista Mașa, Fiul unor părinți cu suflet nobil. În ele e vorba despre familii simple care au fiecare ceea ce se cheamă schelete în dulap. Adică un copil care nu e al tatălui trecut în acte, bărbați cu două neveste, femei socotite până mai deunăzi neprihănite și care sunt catalogate pe neașteptate ca o “ Magdalenă fără urmă de căință”.

În Și au trăitmult .., a treia secvență a volumului, aflăm și o povestire ce se cheamă Ménage à trois ca și câteva în care e vorba despre cupluri longevive. În povestirea ce dă titlul secvenței precum și în cea intitulată Și au murit în aceeați zi.. e vorba despre familii, despre soț și soții cărora viața le face favorul de a nu le mai obliga să treacă prin suferința prilejuită de pierderea partenerului. În Fiica scriitoarei o întâlnim pe Eleonora, scriitoare laureată a premiului Stalin, femeie strict disciplinată, virusată, care are, de fapt, două fiice. Sașa și Mașa. De la bărbați diferiți. Mașa e fiica cuiva ce “facea parte din specia tiranilor care se înmulțiseră în vremea puterii sovietice”. Respectivul era și comunist, și alcoholic. Alcoolică devine Sașa. Naratoarea se concentrează asupra destinului Mașei, asupra prieteniei sale cu Vorobiova, asupra transformărilor din viața ei. Se spune câte ceva și despre invadarea Cehoslovaciei, și despre decăderea socială a Eleonoriei, și despre moartea Sașei și mai pe urmă despre sinuciderea Mașei.

Cea de-a patra parte a cărții, numită Îngerul păzitor conține textele cele mai scurte. Unul dintre ele se cheamă Moscova- Podrezkovo. E scrisă după modelul celebrei Moskova- Petușki a lui Erofeev.

Am început însemnările despre Oamenii țarului nostru cu o mărturisire. Le voi încheia simetric. Prin anii ‘80 ai secolului trecut repertoriile teatrelor noastre conțineau multe, foarte multe titluri din literatura dramatică sovietică. Restricțiile valutare nu mai permiteau achiziția pieselor din dramaturgia occidentală, iar scrierile acestea ale lui Arbuzov, Zorin, Roscin, Ghelman etc deveniseră mană cerească. Vorbeau despre oameni și nu despre probleme de partid. Iar cum un titlu se repeta în mai multe teatre, firește că nu era tocmai simplu să spui lucruri noi și inteligente de fiecare dată. Mai toți criticii de teatru repetau că în ele se realizează crestomația sufletului slav.

Aproximativ același lucru îl face îl face Ludmila Ulițkaia în volumul Oamenii țarului nostru. Realizează crestomația sufletului slav.

2.Vicii superioare

Librăreasa din Paris, personajul principal al romanului omonim scris de americanca Kerri Maher, a existat aievea. S-a numit în actele de stare civilă Sylvia Beach, era de origine americană, iar în 1919, într-un Paris încă marcat în toate felurile de urmele Marelui Război, a avut năstrușnica, geniala, curajoasa idee de deschide o mică librărie pe ale cărui rafturi se aflau exclusiv cărți în limba engleză. Librăria a fost botezată Shakespeare and Company, a vândut ca orice altă librărie cărți, a avut și un serviciu de împrumut, a traversat momente dificile și a rezistat ca atare până în primii ani ai Celui de-al Doilea Război Mondial, închiderea ei fiind strâns legată de tragicul moment reprezentat de căderea Parisului și de ocuparea Franței. Numai că Sylvia Beach și Shakespeare and Company înseamnă mult mai mult decât atât. Înseamnă un important moment de istorie literară. Cele două nume se confundă cu avatarurile apariției romanului Ulise.

În 1951, la mică distanță de locul unde a funcționat librăria Sylviei Beach, un alt american, care se chema probabil neîntâmplător Whitman, George Whitman, a deschis o librărie asemănătoare. Pe care în 1964, cu ocazia împlinirii a patru sute de ani de la nașterea lui Shakespeare, a redenumit-o Shakespeare and Company. Firește, principalii beneficiari ai librăriei create de ingenioasa întreprinzătoare americană urmau să fie și au fost francezii vorbitori de limba engleză. De serviciile ei au beneficiat însă și numeroșii americani care au petrecut sejururi mai scurte sau mai lungi în orașul pe care Hemingway, el însuși un beneficiar fidel al librăriei, îl considera a fi o sărbătoare. Librăriei create de Sylvia Beach, cu nemijlocitul sprijin al prietenei si, mai târziu, companioanei ei, Adrienne Monnier, care deținea și ea, tot la Paris, o librărie cu cărți eminamente în franceză, i-au trecut pragul Ezra Pound, Gertrude Stein, irlandezii James Joyce și Samuel Beckett, F. Scott Fitzgerald, deja amintitul Hemingway în anii în care își croia un rost pe drumul gloriei literare, dar și mari nume ale literaturii franceze. De la Paul Valéry și Valéry Larbaud la Jules Romains și André Gide. Însă, mai mult ca sigur, așa după cum am spus deja, principalul merit al Sylviei Beach, al prietenei sale, Adrienne, al librăriei Shakespeare and Company, constă în editarea cu mari riscuri a capodoperei Ulise al lui Joyce. Și asta într-o vreme în care fragmente publicate izolat în reviste de peste Ocean au fost urmate de grave acuzații aduse celui până deunăzi adulat pentru Oameni din Dublin sau Portret al artistului în tinerețe. În 1937, respectiv 1938, Adrienne Monnier și Sylvia Beach au fost distinse cu Legiunea de Onoare.

Acestea sunt, în linii mari, faptele brute, istoricește atestate, detaliate în cărți printre care una semnată de Sylvia Beach, cealaltă de Adrienne Monnier, ce reprezintă punctul de plecare al romanului Librăreasa din Paris. Tipărit în limba engleză în 2021, rapid recompensat cu premii literare importante și tradus deja în 15 limbi, tălmăcit în românește și adnotat de Rodica Ștefan și apărut la începutul toamnei anului 2023 în colecția Raftul Denisei a editurii bucureștene Humanitas. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized5 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized6 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized7 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul