Actualitate
Arheologii au redescoperit statuia imensă a unui „lamassu” în Irak: „Nu am excavat niciodată ceva atât de mare în întreaga mea viaţă”
Are peste 2.700 de ani, dar, de la aripi şi până la copite, este remarcabil de bine conservată: statuia unui „lamassu”, un taur înaripat asirian, realizată din alabastru şi având dimensiuni enorme, a fost descoperită în Irak de o misiune condusă de un arheolog francez, informează AFP și Agerpres.
Statuia animalului mitologic a fost redescoperita dupa aproape 10 aniFoto: Zaid Al-Obeidi / AFP / Profimedia Images
„Atenţia acordată detaliilor este incredibilă”, a declarat entuziasmat Pascal Butterlin, profesor de arheologie a Orientului Apropiat străvechi la Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne, care a condus misiunea alcătuită din arheologi europeni şi irakieni.
Drept dovadă: penele care compun aripile sunt practic ca şi noi, la fel şi copitele acestei creaturi „hibride, între animal şi om”, a explicat arheologul care a descoperit acest „lamassu”, îngropat în pământ, alături de colegii săi, la jumătatea lunii octombrie.
Statuii îi lipseşte doar capul, „furat în anii 1990 de jefuitori”, apoi regăsit, tăiat în bucăţi, de vameşii irakieni, înainte să ajungă la Muzeul Naţional Irakian din Bagdad.
uD83DuDCE2 Un equipo arqueológico franco-iraquí ha vuelto a excavar este increíble lamassu (s. VIII a.C.) en la antigua ciudad amurallada asiria de Dur Sharrukin (actual Jorsabad, Irak).
El lamassu era una deidad protectora alada, con cabeza humana y cuerpo de toro o león.
Abro uD83EuDDF5 uD83DuDC47 pic.twitter.com/siJ1G7cuhl— César Dorado (@CDorado75) October 24, 2023
Dimensiunile acestui „lamassu” sunt impresionante: el măsoară 3,8 metri x 3,9 metri şi are o greutate de 18 tone, fiind realizat în întregime din alabastru.
„Nu am excavat niciodată ceva atât de mare în întreaga mea viaţă”, a declarat Pascal Butterlin. „De obicei, doar în Egipt sau Cambodgia sunt excavate obiecte atât de enorme!”, a mai spus arheologul francez.
Istoria zbuciumată a statuii asiriene
Realizat în epoca regelui asirian Sargon al II-lea, a cărui domnie a avut loc în perioada 722-705 î.e.n., statuia era plasată la intrarea în oraşul Khorsabad, situat la aproximativ 15 kilometri nord de actualul Mosul din nordul Irakului.
În mitologia mesopotamiană, „el făcea parte dintre acei monştri care au fost dominaţi şi îmblânziţi”. Sunt plasaţi la intrarea în oraş pentru a îl proteja. Este fără îndoială unul dintre ultimii tauri uriaşi care au fost aduşi la Khorsabad înainte de întreruperea şantierului din epoca regelui Sargon al II-lea.
Deja menţionat de arheologul francez Victor Place în secolul al XIX-lea, acest „lamassu” nu a mai fost documentat decât abia în anii 1990, când a fost „dezgropat„ pentru „o intervenţie de urgenţă” a autorităţilor irakiene.
Acela a fost momentul în care capul i-a fost secţionat şi furat de jefuitorii de comori. Însă biografia acestui „lamassu” din Khorsabad rezonează şi cu istoria contemporană a Irakului.
În 2014, atunci când organizaţia teroristă Statul Islamic a atacat nordul ţării, satul în care se afla statuia a fost părăsit de locuitorii săi. Aceştia din urmă ştiau despre existenţa statuii şi „au protejat-o şi au ascuns-o” înainte să fugă, a precizat Pascal Butterlin.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



