Actualitate
Percheziţii la persoane suspectate de trafic de minori / Ar fi exploatat sexual patru fete, pe care le ameninţau
Poliţiştii şi procurorii au făcut cinci percheziţii în judeţul Argeş la persoane suspectate de trafic de minori. Ar fi exploatat sexual patru fete, dintre care trei se aflau sub o măsură de protecţie socială. Victimele erau ameninţate, bătute şi chiar drogate pe durata unor petreceri private, scrie News.ro.
Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
„La data de 25 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunii de trafic de minori”, a transmis, sâmbătă, IGPR, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, începând cu luna mai a anului 2022, mai multe persoane, din judeţul Argeş, ar fi recrutat patru minore, dintre care trei aflate sub măsuri de protecţie socială, pe care le-ar fi obligat, prin violenţă şi ameninţări, să practice prostituţia, în judeţele Argeş şi Vâlcea, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora.
„De asemenea, una dintre persoanele bănuite de săvârşirea faptelor ar fi organizat petreceri private, unde ar fi administrat victimelor droguri, după care acestea ar fi fost obligate să întreţină relaţii sexuale, contra cost, cu diferite persoane care participau la eveniment”, a mai transmis sursa citată.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 4 telefoane mobile, 4 dispozitive de memorie, un mini-cântar şi un card bancar cu urme de substanţă albă pulverulentă.
Anchetatorii au precizat că au dispus reţinerea a trei persoane, ulterior, faţă de acestea, fiind dispusă măsura arestării preventive.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



