Connect with us

Actualitate

Anders Tegnell, fostul epidemiolog-șef al Suediei, explică într-o nouă carte deciziile din spatele „strategiei suedeze” de combatere a Covid

Publicat

pe

Omul din spatele mult mediatizatei „strategii suedeze” în faţa COVID-19, mult mai relaxată decât în alte părţi ale lumii, fostul epidemiolog-şef al țării scandinave, Anders Tegnell, explică măsurile luate la momentul respectiv într-o carte ce a fost publicată vineri, relatează AFP și Agerpres.

Anders TegnellFoto: Jonathan Nackstrand / AFP / Profimedia Images

„Noi nu am fost un fel de paradis libertarian”, a declarat Anders Tegnell într-un interviu acordat pentru jurnaliştii francezi la sediul editurii care a publicat noul volum.

„Eram pur şi simplu o societate care încerca să găsească măsuri bune pentru a gestiona situaţia, în maniera cea mai eficientă pentru noi”, a adăugat el.

În timp ce noul coronavirus a luat prin surprindere lumea întreagă în 2020 şi ţările au început, una câte una, să închidă diverse sectoare din societăţile lor, una dintre ele a ieşit în evidenţă: Suedia.

Regatul scandinav a ales o abordare mai liberală. Fără lockdown, fără şcoli închise, fără obligativitatea de purtare a măştii sanitare. Accentul a fost pus pe responsabilitatea individuală şi pe recomandări. Această alegere a suscitat dezbateri aprinse în străinătate, unii considerând-o un contraexemplu, în timp ce alţii – adversari ai lockdownului – au salutat-o.

„În mod clar, multe persoane au interpretat caracterul voluntar al acestei strategii ca pe o abordare pasivă”, scrie în carte fostul epidemiolog şef al Suediei. „Aceasta este o neînţelegere”, a adăugat el.

Călcâiul lui Ahile

AFP notează despre cartea de 280 de pagini intitulată „Tankar efter en pandemi” („Reflecţii după o pandemie”) că reflectă caracterul medicului suedez: formulările sunt îngrijite, pragmatice, fiecare etapă a strategiei este disecată şi explicată metodic.

Practic, „am crezut că oamenii se pot descurca singuri”, subliniază el pentru a explica decizia Suediei de a folosi recomandări în loc de măsuri coercitive. „Nu am forţat pe nimeni, dar am observat o rată uriaşă de respectare a recomandărilor noastre”, spune el.

Devenit, în pofida dorinţei sale, figura emblematică a acestei strategii, Anders Tegnell a vorbit şi despre stupefacţia resimţită în faţa ameninţărilor cu moartea pe care le-a primit, dar a ţinut să precizeze că majoritatea suedezilor l-au susţinut:

„A fost pentru prima dată când administraţia noastră a primit atâtea flori!”.

În timpul primului val al pandemiei, Suedia s-a numărat printre cele mai afectate ţări, în special din cauza unui „măcel” în casele de bătrâni, care a costat viaţa a 2.780 de persoane între 1 martie 2020 şi 30 septembrie 2020, potrivit statisticilor oficiale.

În total, 19.543 de persoane au murit din cauza COVID-19 în Suedia de la începutul pandemiei.

Epidemiologul suedez deplânge un „măcel” la azilele de bătrâni

Comparaţiile internaţionale sunt dificile din cauza criteriilor de contabilizare diferite, dar, potrivit site-ului agregator Our World in Data, Suedia s-a descurcat mai bine decât UE în ansamblu, cu 2.365 de decese la un milion de locuitori la sfârşitul lunii octombrie, faţă de 2.767 de decese la un milion de locuitori.

„Trebuie cu adevărat să îmbunătăţim calitatea îngrijirii în căminele noastre de bătrâni”, a recunoscut Anders Tegnell, care descrie în cartea sa o „situaţie catastrofală”.

La începutul pandemiei, epidemiologul a crezut că ar fi mai uşoară îngrijirea bătrânilor în Suedia decât în alte părţi ale Europei, deoarece aceştia erau reuniţi într-un singur loc bine definit.

„M-am înşelat complet”, spune el. De fapt, lipsa resurselor şi a competenţelor necesare în casele de bătrâni au dat dreptate prognozelor sale.

Tegnell spune că o pandemie viitoare este inevitabilă

O altă particularitate a Suediei în timpul pandemiei: utilizarea minimă a măştilor sanitare, niciodată recomandată de autorităţi, cu excepţia transportului public în timpul celui de-al doilea val.

„Multe ţări din Asia folosesc de zeci de ani măşti sanitare în locurile publice pentru a limita răspândirea virusului în timpul sezonului gripal. Au fost oare pe o pistă greşită în toţi aceşti ani? Nu era treaba mea să judec”, spune medicul suedez.

„Dar, în toate cercetările, nu am putut găsi nicio dovadă că ar fi făcut o diferenţă în bine”, a adăugat el.

Dorind ca omenirea să înveţe anumite lecţii din răspunsul societăţii la COVID-19, el îndeamnă fiecare organizaţie să facă un bilanţ al acestei perioade şi să documenteze totul.

Răspunsurile şi concluziile vor fi preţioase, pentru că Anders Tegnell estimează că o nouă pandemie va fi inevitabilă „în deceniile următoare”.

„În multe regiuni ale lumii, populaţia este în creştere (…) Începem să trăim în zone în care nu am mai fost niciodată, iar în aceste zone este foarte probabil să existe noi tipuri de virusuri pe care nu le-am mai văzut până acum”, notează el.

Tegnell a părăsit funcția de epidemiolog-șef al Suediei în luna martie a anului trecut, acceptând un loc de muncă în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul