Connect with us

Actualitate

Primarul Sectorului 4 a estimat că Pasajul ‘Europa Unită’ va fi deschis circulaţiei spre sfârşitul lunii

Publicat

pe

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a estimat că Pasajul „Europa Unită” va fi deschis circulaţiei spre sfârşitul acestei luni.

Daniel BăluțăFoto: AGERPRES

„Astăzi efectuăm testele dinamice, zilele trecute am efectuat testele statice, sunt nişte faze obligatorii recepţiei acestei construcţii, pentru că, vă garantez, nu vom da drumul acestei investiţii fără să efectuăm toţi paşii legali şi mai ales fără să avem recepţie. Momentul estimat al deschiderii pasajului este undeva la sfârşitul acestei luni. Sperăm ca până la data de 1 decembrie acest pasaj să poată să fie funcţional. (…) Aceasta este doar o piesă din puzzle-ul pe care inelul median îl are, am început deja activităţile pentru al doilea pasaj, cel de peste şoseaua Berceni, unde am finalizat exproprierile şi am început organizarea, în vederea devierii utilităţilor”, a explicat Daniel Băluţă, duminică, într-o declaraţie de presă la Pasajul „Europa Unită”.

El a punctat că un pasaj subteran va fi situat sub şoseaua Olteniţei, care va face legătura cu pasajul Nicolae Grigorescu şi cu Calea Vitan.

„Continuăm cu extinderea magistralei M2 de metrou, sperăm că în prima jumătate a anului 2024 să putem să ridicăm în SICAP procedura de licitaţie pentru acest obiectiv (…) şi nu în ultimul rând, magistrala M4 de metrou (…) suntem în linie dreaptă cu documentaţia pentru a o ridica în SICAP”, a spus Daniel Băluţă.

Edilul a menţionat că zilnic 60.000 de maşini trec prin pasajul, respectiv pe planşeul Unirii. „Ne îndreptăm vertiginos către finalizarea procedurii şi estimăm că, până la sfârşitul anului, vom avea deja semnat contractul de execuţie pentru planşeu. (…) La Pasajul Unirii suntem în linie dreaptă, poate până la sfârşitul lunii noiembrie vom finaliza procedura de atribuire, vom da ordinul de începere pentru ceea ce înseamnă proiectare şi execuţie. Aşteptarea pe care o avem este aceea ca în anul 2024 să rezolvăm toată partea de proiectare, iar începând cu anul 2025 să ne ocupăm de execuţia acestei lucrări. În momentul în care vom finaliza elementele de proiectare, vom putea să explicăm cu foarte multă acurateţe cetăţenilor care sunt măsurile compensatorii pentru circulaţia ce va fi (…) grav afectată pe durata execuţiei acestei lucrări”, a mai spus Daniel Băluţă.

În altă ordine de idei, el a menţionat că vor fi extinse căile de comunicare cu partea de sud a Capitalei pentru proiectul viitorului aeroport. „Deja am semnat studiul de prefezabilitate, contractul pentru studiul de prefezabilitate şi fezabilitate. (…) Vom calibra aeroportul. După ce acesta va fi calibrat (…), căile de comunicare cu partea de sud a Capitalei vor fi extinse”, a adăugat Daniel Băluţă

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse3 zile ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized3 zile ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized3 zile ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

UncategorizedO săptămână ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

UncategorizedO săptămână ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

UncategorizedO săptămână ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

UncategorizedO săptămână ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

UncategorizedO săptămână ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

Diverse2 săptămâni ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Diverse2 săptămâni ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

Uncategorized2 săptămâni ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate2 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate2 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Actualitate2 săptămâni ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

Actualitate2 săptămâni ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Top Stiri Comisarul