Connect with us

Actualitate

VIDEO Zelenski: Ucraina a parcurs un drum enorm. Continuăm să ne transformăm statul pentru a fi cu adevărat pregătit pentru aderarea deplină la UE

Publicat

pe

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în discursul de sâmbătă seară, că Ucraina a parcurs un drum enorm în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, el menţionând că transformarea statului, necesară, continuă, transmite News.ro.

Volodimir ZelenskiFoto: Pool for Yomiuri / AP / Profimedia

  • „Astăzi, a avut loc o vizită foarte importantă. Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene. Chiar înainte de raportul Comisiei Europene privind respectarea de către noi a recomandărilor pentru deschiderea negocierilor de aderare. Ne aşteptăm la o astfel de decizie politică în cursul acestui an”.
  • Am fost foarte activi pe tot parcursul anului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acestor recomandări. Am adoptat legislaţie, am implementat soluţii sistemice şi ne consolidăm instituţiile statului. Oferim agenţiilor de aplicare a legii şi anticorupţie mai multe oportunităţi de a lucra eficient. Am abordat de asemenea problemele comunităţilor naţionale. Întregul spectru definit de Comisia Europeană”.
  • „Cu toate acestea, doresc să subliniez că nu este ceva ce cineva din Europa, de la Bruxelles, îi spune Ucrainei să facă. Transformarea statului nostru este ceva ce ne trebuie nouă înşine”.

Zelenski a sibliniat că Ucraina poate obţine rezultate semnificative atunci când lucrează unită şi cu încredere.

  • „Ucraina a parcurs un drum enorm – de la un punct în care mulţi nu credeau în posibilitatea alinierii noastre cu Uniunea Europeană în timpul unui război pe scară largă, până la obţinerea statutului de ţară candidată cu o viteză record şi îndeplinirea condiţiilor necesare pentru deschiderea negocierilor”.
  • „Aceasta este dovada, de fiecare dată, că Ucraina poate obţine rezultate semnificative atunci când lucrează unită, cu încredere, în interesul independenţei noastre şi al tuturor ucrainenilor. Continuăm să ne transformăm statul pentru a fi cu adevărat pregătit pentru aderarea deplină la UE, adaptând toate instituţiile noastre, toate standardele noastre la normele europene”.

Începând de acum, „înţelegem care sunt următorii paşi pe care îi va face ţara noastră”, a adăugat președintele Volodimir Zelenski.

  • „Astăzi, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen, am menţionat deja unele dintre ele, cum ar fi un proiect de lege care oferă Procuraturii specializate anticorupţie mai multe posibilităţi de a lucra eficient şi o lege privind lobby-ul, care ar fi trebuit să fie adoptată cu zeci de ani în urmă. Vom aborda şi alte aspecte necesare”.
  • „Noi toţi cei din Ucraina ar trebui să ne obişnuim deja cu faptul că politica noastră internă este politica de integrare europeană şi este ceea ce ne aduce mai aproape de momentul în care steagul ucrainean se va afla la Bruxelles alături de toate celelalte steaguri ale statelor membre ale UE. Astăzi, din partea preşedintei Comisiei Europene, am auzit semnale pozitive cu privire la progresele noastre în vederea începerii negocierilor”.
  • „Bineînţeles, am discutat toate problemele noastre fundamentale: sprijinul pentru Ucraina – de lungă durată şi divers, noi sancţiuni împotriva ocupantului, eforturile noastre comune în ceea ce priveşte activele ruseşti îngheţate, care ar trebui folosite pentru a compensa daunele provocate de agresiunea rusă”.
  • „Îi mulţumesc doamnei preşedinte von der Leyen pentru sprijinul său puternic şi hotărât”.

Zelenski a mai spus că sâmbătă dimineaţă s-a alăturat Ursulei von der Leyen pentru a-i felicita pe lucrătorii feroviari cu ocazia zilei lor profesionale.

  • „Acum, în timpul războiului pe scară largă, a devenit evident pentru toată lumea cât de importantă este munca lucrătorilor noştri feroviari pentru ţară şi pentru viaţa normală a oamenilor noştri”.
  • Este vorba nu doar de transport, ci şi de una dintre pietrele de temelie ale rezilienţei noastre. Este o salvare a oamenilor. Implică adesea eroismul multor bărbaţi şi femei care, sub o ameninţare constantă şi în special în primele săptămâni ale războiului pe scară largă, au continuat să lucreze de dragul oamenilor şi al apărării noastre”.
  • „Este esenţial să ne amintim de fiecare dintre cei care şi-au dedicat viaţa pentru a asigura rezistenţa Ucrainei. Diferite persoane. Eroii noştri de pe linia întâi. Oameni de diferite profesii care contribuie. Trebuie să fim recunoscători. Trebuie să păstrăm unitatea. Trebuie să ne asigurăm că mergem împreună pe calea pe care ne-a fost destinată de soarta noastră. Să protejăm Ucraina şi să transmitem copiilor, nepoţilor noştri o viaţă sigură garantată”.
  • „Glorie tuturor celor care luptă pentru Ucraina! Războinicilor, vă mulţumesc! Le mulţumesc tuturor celor care ne ajută!”
  • „Ucraina este şi va rămâne independentă şi liberă. Sunt încrezător în acest lucru”, a adăugat el.

____

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse3 zile ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Uncategorized3 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized4 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized5 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse5 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized6 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized6 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

DiverseO săptămână ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

ActualitateO săptămână ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse2 săptămâni ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Top Stiri Comisarul