Actualitate
Zelenski: Ucraina va fi în Uniunea Europeană. Şi vom obţine asta, în special, prin transformarea ţării noastre
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se arată încrezător că Ucraina va fi în Uniunea Europeană, arătând că acest rezultat va fi obţinut printr-o transformare internă a ţării, una în interesul poporului. „Pentru Ucraina, UE înseamnă securitate economică şi stabilitate socială şi pentru UE Ucraina înseamnă o întărire a întregii comunităţi”, afirmă el, potrivit News.ro.
Volodimir ZelenskiFoto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia
Zelenski a afirmat, în mesajul transmis marţi seară, că în această zi a avut mai multe şedinţe, inclusiv cu serviciile de informaţii, fiind discutate subiecte sensibile legate de protecţia oamenilor, fără a oferi detalii.
El a adăugat că sunt pregătite evenimente în luna noiembrie, când este atât aniversarea începutul Revoluţiei Demnităţii, cât şi comemorarea Holodomor-ului.
Preşedintele Ucrainei a subliniat că o atenţie specială este acordată, zilnic, relaţiilor cu Uniunea Europeană.
„Mâine este o zi importantă. Aşteptăm concluziile istorice ale UE – un raport asupra implementării de către Ucraina a recomandărilor Comisiei Europene. Pregătim deja paşii care urmează după acest raport. Munca legislativă, întărirea instituţiilor statului. Ucraina a progresat mult în reconcilierea cu Uniunea Europeană şi ţara noastră este pe deplin conştientă că a deveni membră a Uniunii Europene este o decizie politică a tuturor ţărilor care se află deja în comunitate şi care vor să vadă un nou stat în Uniunea Europeană, dar înseamnă şi munca acelui stat”, a declarat el.
Zelenski a explicat că se lucrează la a aduce standardele şi procedurile UE mai aproape de Ucraina şi a le adopta.
„Ucraina va fi în Uniunea Europeană. Şi vom obţine asta, în special, prin transformarea ţării noastre – o transformare internă care este cu siguranţă în interesul poporului nostru. Pentru Ucraina, UE înseamnă securitate economică şi stabilitate socială şi pentru UE Ucraina înseamnă o întărire a întregii comunităţi. Este foarte important ca deputaţii din Verkhovna Rada a Ucrainei să continue să sprijine iniţiativele legislative necesare pentru integrarea noastră europeană”, a subliniat el.
Pe de altă parte, Zelenski a menţionat că a fost informat că sistemele suplimentare pentru apărare anti-aeriană NASAMS au fost desfăşurate, iar scutul pentru cerul Ucrainei va fi întărit şi mai mult.
El a enumerat mai multe unităţi de luptă care au avut rezultate notabile.
„Ucraina va învinge şi va fi liberă. Şi va fi egală între egali în casa noastră comună europeană”, a conchis el.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



