Actualitate
Bruxellesul are aproape gata noul pachet sancţiuni contra Rusiei, ce va viza şi comerţul cu diamante. Ungaria, din nou critică
Comisia Europeană speră să anunţe miercuri un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care ar trebui să conducă la încetarea exporturilor de diamante ruseşti către UE, a declarat luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit AFP.
Sancţiuni împotriva RusieiFoto: Olekcii Mach / Alamy / Alamy / Profimedia
„Suntem în curs de finalizare a ultimelor detalii din acest pachet” de sancţiuni, al 12-lea după invazia lansată de Rusia în Ucraina, a declarat în faţa presei Josep Borrell.
Includerea diamantelor în noul pachet de sancţiuni urmăreşte diminuarea veniturilor pe care Rusia le obţine din vânzarea acestora, estimate la 4-5 miliarde de dolari pe an.
Belgia şi-a ridicat rezervele faţă de aceste sancţiuni ce ţintesc comerţul cu diamante ruseşti şi care sunt coordonate cu statele din G7, propunând totodată soluţii pe baza unui sistem de trasabilitate care să nu afecteze industria belgiană din acest domeniu, oraşul belgian Anvers fiind un centru important al comerţului cu diamante. Acest sistem de trasabilitate ar urma să permită excluderea din circuitele comerciale mondiale a diamantelor brute provenite din Rusia.
Odată finalizat noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, acesta va fi supus votului statelor membre în Consiliul UE, unde este nevoie de unanimitate.
Ungaria se pronunță din nou împotriva sancţiunilor contra Rusiei
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a declarat luni la Bruxelles că, în loc să impună Rusiei noi sancţiuni, Uniunea Europeană ar face mai bine să evalueze „eşecul” politicii sale şi pagubele pe care şi le-a provocat singură prin seria de sancţiuni.
„Cred că este absolut corect să întrebăm cum putem avea o dezbatere substanţială despre al 12-lea pachet de sancţiuni în condiţiile în care nu a existat nicio analiză cuprinzătoare a primelor 11 pachete”, a afirmat ministrul ungar, potrivit agenţiei maghiare MTI. El consideră că Bruxellesul şi unele state din UE nu sunt pregătite că accepte realitatea cu privire la pagubele pe care aceste sancţiuni le-au provocat economiei europene şi cu privire la eşecul lor de a atinge obiectivele urmărite, acelea de a pune în genunchi economia Rusia şi de a determina această ţară să se retragă din Ucraina.
Ungaria s-a pronunţat cu regularitate împotriva sancţiunilor decise contra Rusiei, dar în cele din urmă nu şi-a folosit niciodată dreptul de veto pentru a le bloca.
____
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



