Actualitate
Ministrul bulgar de Interne, optimist privind aderarea la Schengen anul acesta: Nu pot exclude un consiliu extraordinar / Totul este posibil
Ministrul bulgar de interne Kalin Stoianov a declarat că este optimist în privinţa unei decizii privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen în acest an şi a afirmat că o decizie poate fi luată atât în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi, cât şi într-o reuniune extraordinară, relatează Agerpres. Asta, deși Belgia, a transmis că înainte de extinderea spațiului Schengen este nevoie de reformarea sistemului, iar Austria se opune ferm în continuare aderării României și Bulgariei.
Terminalul Non-Schengen de la Aeroportul OtopeniFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Ministrul bulgar de interne a declarat pentru jurnaliştii români de la Bruxelles că România şi Bulgaria au în prezent o strategie comună care „este de a continua să facem ce este necesar şi să cooperăm”.
În context, el a precizat că are consultări cu omologul român Cătălin Predoiu la fiecare Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne.
Întrebat dacă este optimist privind o decizie favorabilă privind aderarea la Schengen a celor două ţări până la finalul acestui an, el a răspuns afirmativ.
- „Nu pot exclude un consiliu extraordinar, dar această decizie poate fi luată şi în alt consiliu sau COREPER, prin procedură scrisă”, a spus Kalin Stoianov, precizând că nu preferă vreo procedură în detrimentul alteia.
- „Totul este posibil şi lucrurile vor deveni mai clare în următoarele săptămâni”, a dat el asigurări.
În reuniunea de marţi a miniştrilor de interne din UE nu a mai avut loc un vot privind aderarea României la Schengen, aşa cum figura pe agenda iniţială, ci doar o discuţie privind situaţia la zi a acestui dosar, conform ordinii de zi actualizate pe 1 decembrie.
Surse guvernamentale de la Bucureşti au anunţat săptămâna trecută că România nu va cere un vot la Consiliul JAI din 4-5 decembrie şi că există discuţii privind organizarea unui Consiliu JAI extraordinar spre finalul lunii decembrie, unde ar urma să se analizeze aderarea României la Schengen în două etape, prima fiind cu intrarea frontierelor aeriene în spaţiul european de liberă circulaţie, din martie 2024.
Ministrul de interne român Cătălin Predoiu a refuzat marţi, la Bruxelles, să comenteze asupra acestor scenarii, numindu-le „speculaţii”, dar a afirmat totuşi că „există timpul necesar pentru continuarea discuţiilor şi luarea deciziilor şi există şi formatele diplomatice şi instituţionale necesare pentru a organiza aceste decizii”.
Asta, deși Belgia a transmis că înainte de extinderea spațiului Schengen este nevoie de reformarea sistemului.
De asemenea, Austria s-a opus din nou ferm aderării României și Bulgariei la Schengen, argumentând că „înainte de a deveni mai mare spațiul european de liberă circulație trebuie să devin mai bun”, potrivit Euronews.
„Schengen trebuie să devină mai bun și nu mai mare. Nu văd încă prea multe progrese aici, așa că nu îmi pot imagina vreo schimbare acum”, a declarat Gerhard Karner, ministrul federal de Interne al Austriei, conform Euronews.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



