Actualitate
Israel-Hamas: Lupta împotriva terorismului nu înseamnă „distrugere totală în Gaza”, spune Macron
Preşedintele Emmanuel Macron a avertizat din nou Israelul miercuri că lupta împotriva terorismului nu înseamnă „distrugere totală în Gaza”, reiterând apelul său la un armistiţiu „care să conducă la o încetare a focului din motive umanitare”, relatează AFP și Agerpres.
Emmanuel MacronFoto: Irina Yakovleva / TASS / Profimedia
„Săptămânile trecute, nu puteam accepta ideea că lupta eficientă împotriva terorismului ar însemna distrugerea în totalitate în Gaza sau atacarea fără discernământ a populaţiei civile şi provocarea de victime civile”, a declarat şeful statului francez într-o intervenţie difuzată de canalul France 5.
„De aceea, deşi recunoaştem dreptul Israelului de a se proteja în lupta împotriva terorismului, cerem protecţia acestor persoane şi un armistiţiu care să conducă la o încetare a focului din motive umanitare”, a adăugat el.
Preşedintele francez le-a cerut israelienilor să „înceteze acest răspuns, pentru că nu este potrivit, pentru că toate vieţile sunt egale şi le apărăm”.
El a susţinut „răspunsul coerent” şi „echitabil” al Franţei, recunoscând în acelaşi timp că acesta „nu mulţumeşte niciuna dintre părţi”. „Cred că corespunde istoriei noastre diplomatice”, precum şi „valorilor noastre (şi) intereselor noastre”, a menţionat preşedintele francez.
Israelul a declarat război Hamas în ripostă la atacul fără precedent lansat la 7 octombrie de mişcarea islamistă pe teritoriul său şi care a provocat aproximativ 1.140 de morţi, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe ultimele cifre oficiale israeliene.
Potrivit Hamas, ofensiva israeliană din Gaza s-a soldat cu 20.000 de morţi.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



