Connect with us

Actualitate

Zece lucruri bune care s-au întâmplat în 2023 în București

Publicat

pe

Bucureștiul este un oraș în care tot timpul crapă câte ceva, unde sunt restanțe de zeci de ani, iar oamenii s-au săturat de promisiuni și să tot aștepte. Așa că printre atâtea lipsuri e destul de greu să vezi și lucrurile bune care se întâmplă. Totuși, ele se întâmplă – e drept că mult mai puține decât ne-am dori. Am început noi o listă cu zece lucruri bune, care s-au întâmplat în 2023 în București, dar vă rugăm pe voi să o continuați în comentarii. Ce credeți că s-a întâmplat bine, în București, în 2023?

Parcul LinieiFoto: HotNews.ro/Catiusa Ivanov

1. Au început lucrări majore de schimbare a rețelei de termoficare

În București, doar circa 15% din rețeaua principală de termoficare este modernizată, țevile având o vechime de 30-50 de ani – sunt ciuruite sau așa de ruginite încât când le apeși cu degetul, se rup la propriu. În fiecare săptămână sute de blocuri rămân fără apă caldă și căldură.

Ca să vorbim clar pe cifre, din cei 851,84 km de conductă de rețea primară de transport apă fierbinte, peste 65% este mai veche de 25 de ani, 10% are între 20 și 25 de ani, 11% între 10 și 20 de ani și doar circa 14% mai puțin de 10 ani. În ultimii 3 ani s-au înlocuit circa 100 de km de rețea.

Vestea bună este că, în sfârșit anul acesta, în luna iunie, Primăria Capitalei a început lucrările de înlocuire a celor 210 km de rețea principală de termoficare, un proiect în valoare de circa 260 milioane de euro, din care 200 fonduri europene nerambursabile, care are termen de finalizare la final de 2024. Când se va termina acest proiect vom ajunge la aproape 40% cu reabilitarea rețelei, iar situația în mod clar se va îmbunătăți. Citește aici mai multe despre înlocuirea rețelei de termoficare.

Tot în 2023 s-au făcut două lucrări importante, ca bucureștenii din Sectoarele 2 și 3 să poată fi alimentați din CET Progresu și din CET Sud, iar Bucureștenii din Sectorul 1 să poată fi alimentați și din CET Grozăvești.

2. Revoluția în parcare a continuat

Până la finalul acestui an, Primăria Capitalei va ajunge la pragul de 50.000 de locuri de parcare în centrul Bucureștiului, față de circa 10.000 cât existau până în august 2022, când a început „revoluția în parcare”, potrivit datelor furnizate recent de viceprimarul Stelian Bujduveanu la solicitarea HotNews.ro.

În paralel, zeci de trotuare au fost eliberate de mașini. Practic, nu sunt locuri noi, deoarece acolo se parca fie pe trotuar, fie pe carosabil, însă municipalitatea nu încasa nimic, iar pietonii nu aveau pe unde să circule. Prin acest proiect s-a făcut ordine pe domeniul public și se taxează parcarea.

Bulevardul Carol înainte și după

Nicăieri în Europa civilizată nu se parchează pe trotuar și fiecare metru pătrat de domeniu public este administrat. Parcarea gratuită este de fapt foarte scumpă pentru oraș, costurile generate de poluare fiind imense. Citește aici mai multe despre revoluția în parcare în București.

3. Au venit tramvaiele și autobuzele electrice noi

În 2023, în București, au venit peste 70 de tramvaie Imperio noi și 100 de autobuze electrice BMC – 20 fiind puse deja în circulație.

Până la primăvară vor fi puse în circulație toate cele 100 de tramvaie și autobuze electrice noi. Saltul este unul uriaș pentru București, în condițiile în care aproape toate tramvaiele cu care se circula în oraș erau produse în perioada comunistă și până acum doar cosmetizate, însă aveau de mult depășită durata de funcționare, nu au condiționat, iar când îți era lumea mai dragă, se opreau în mijlocul drumului.

Autobuzele vechi Mercedes și troleibuzele care circulă în prezent sunt cele cumpărate de fostul primar Adriean Videanu în 2005-2007. În perioada 2018-2020, în mandatul Gabrielei Firea, Primăria a achiziționat 500 de autobuze noi Otokar și 130 Mercedes Hibrid. Citește aici mai mult.

În 2024, Bucureștiul va avea și 100 de troleibuze noi marca Solaris. Primele 15 vor veni în luna ianuarie, a anunțat primarul Nicușor Dan.

4. Stația de metrou Tudor Arghezi a fost dată în folosință

Stația de metrou Tudor Arghezi de pe Magistrala M 2 Pipera-Berceni a fost deschisă pe 15 noiembrie, lucrarea fiind făcută de Primăria Sectorului 4 în parteneriat cu Metrorex.

Deocamdată se circulă în sistem pendulă, adică, dacă vii de la Universitate cobori la stația Berceni și iei trenul de pe celălalt peron, încă o stație, până la stația Tudor Arghezi. Cu tot cu schimbatul trenului, de la Universitate până la stația Tudor Arghezi faci cam 25-30 de minute. Cu mașina, la orele de vârf faci dublu.

Între stația Berceni și stația Tudor Arghezi, metroul face cam două minute. Când ieși de la metrou, stânga dreapta sunt doar câteva spații logistice, deci, nu ai ce să faci acolo, nu sunt magazine, blocuri, un parc sau altceva. Probabil se vor construi cartiere rezidențiale, în următoarea perioadă, stația fiind ca un magnet pentru investițiile imobiliare, dar deocamdată e câmp.

Stația este însă utilă, mai ales că Primăria a făcut lângă o parcare park&ride de 350 de locuri, pentru cei care vin din Vidra, Berceni în București la muncă sau la școală. Chiar și cei care nu au mașină pot ajunge ușor aici deoarece între Vidra-Berceni și stația de metrou sunt autobuze, care opresc în fața stației din 20 în 20 de minute.Pentru bucureșteni, câștigul este un trafic mai lejer, dacă navetiștii folosesc metroul în loc să folosească mașina parsonală.

Stația de metrou „Tudor Arghezi” a costat 50 de milioane de euro (fonduri nerambursabile).

Primăria Sectorului 4 are în plan să extindă metroul până în Comuna Berceni, în parteneriat cu Consiliul Județean. Atunci lucrarea va avea și mai mult sens.

5. Primăria Sectorului 2 a început sistematizarea străzilor din Centrul orașului

Primăria Sectorului 2 a modernizat circa 20 de străzi din zona centrală. Acestea au fost neglijate zeci de ani, trotuarele fiind ocupate de mașini, nu se putea circula din ambele sensuri în același din cauza mașinilor lăsate acolo, zona arăta necivilizat. Acum arată decent.

6. Orașul are două noi parcuri

În luna iunie, Primăria Sectorului 6 a deschis primul tronson din Parcul Liniei, un spațiu verde cu o suprafață de 45.000 mp între Cora Lujerului și Gara Cotroceni. Înainte, aici era o șină de tren abandonată. Lucrările de amenajare au durat 1 an și au costat 13,5 milioane de lei.

În luna iulie, au început lucrările și la faza II, până în spatele mallului AFI Cotroceni. Primăria va amenaja încă o bucată de parc cu o suprafață de 2,5 hectare. Primăria Sectorului 6 a anunțat că lucrările vor fi gata în primăvara lui 2024. Valoarea investiției este de 4.157.980 lei fără TVA.

Din vara anului 2024, vor începe lucrările la Faza 3, cea mai vastă, de 80.000 mp (se întinde între Valea Cascadelor și Lujerului). Parcul Liniei va avea în total 4,2 km lungime și se va întinde de-a lungul fostei linii de tren care trecea, pe vremuri, pe lângă APACA și pe lângă tot Cartierul Militari. Va conecta Valea Cascadelor cu zona Doina Cornea, unde este și AFI Cotroceni.

Parcul Tudor Arghezi, amenajat de Primăria Sectorului 4 pe bd. Metalurgiei, a fost deschis în luna septembrie, fiind cel mai nou parc din București. Spațiul verde are 4 hectare și a fost amenajat de la zero, într-o zonă unde s-au construit sute de blocuri noi în câmp, fără zone verzi, locuri de joacă, trotuare și alte facilități necesare.

Primăria are în plan să mai exproprieze teren în perioada următoare, ca să dubleze suprafața parcului, a anunțat primarul Daniel Băluță.

Lucrările de amenajare a Parcului Tudor Arghezi au început în februarie 2022 și aveau termen de finalizare 18 luni. În total, investiția se ridică la circa 40 milioane lei, fără arteziană, acre costă 23 milioane de lei.

7. S-au finalizat lucrările la 4 pasaje rutiere

În luna aprilie, Primăria Sectorului 3 a finalizat lucrările la pasajul suprateran de la intersecția bulevardului Theodor Pallady cu strada Nicolae Teclu, la ieșirea spre Autostrada Soarelui. Lucrarea a fost făcută într-un termen record de 5 luni, de una dintre companiile Primărirei Sectorului 3 ,Algorithm Residential S3, și a costat circa 10 milioane de euro.

În luna iunie, Primăria Sectorului 3 a finalizat și lucrările la pasajul de la intrarea pe Autostrada Soarelui.Construcția pasajului a durat un an și două luni și a costat 36 milioane lei. Lucrările au început în luna aprilie 2022.

În luna septembrie, Primăria Capitalei a finalizat lucrările la Pasajul de la Doamna Ghica. Municipalitatea a finalizat lucrările la pasajul rutier suprateran de la Doamna Ghica, cu o întârziere de trei ani. Șantierul a fost deschis în septembrie 2018, iar termenul inițial pentru finalizarea lucrărilor era mai 2020. Investiția se ridică la 110.034.377,95 lei fără TVA, cu o parte din bani contribuind și Primăria Sectorului 2.

Tot în luna septembrie, Primăria Sectorului 3 a finalizat lucrările de lărgire a străzii Iuliu Hațieganu, de la o bandă la două benzi pe sens într-un timp record, două luni. Circulația a fost deschisă, însă la vremea respectivă mai erau lucrări de făcut la trotuare și amenajarea spațiilor verzi.

În luna decembrie, Primăria Sectorului 4 a finalizat lucrările la pasajul Europa Unită, aflat la intersecția străzii Turnu Măgurele cu bd. Metalurgiei. Șantierul a fost deschis în februarie 2022 și trebuia închis în iunie 2023. Valoarea investiției s-a ridicat la 85.801.655,84 lei cu TVA.

8. Cele 4 ha retrocedate în Parcul Plumbuita vor fi recuperate

Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat în luna octombrie ca Primăria Sectorului 2 să cumpere cele 4 ha de teren retrocedate în Parcul Plumbuita, în 2015. Este vorba despre bucata aflată între Mănăstirea Plumbuita și lac, care se află în paragină de peste 10 ani.

Preţul total al tranzacţiei este de 4.325.000 euro. Proprietarii sunt: Bărbulescu Teodora, Coroi Rodica-Eugenia și Hanganu Anca-Maria. Primăria se află în faza finală de parafare a tranzacției cu proprietarii.

9. Bulevardul Magheru arată în sfârșit decent

După ce a stat ani de zile în paragină, cu spațiile verzi distruse, pavelele sărite și băncile pline de grafitti, vara aceasta Primăria Capitalei a amenajat spațiile verzi, a reparat pavelele sparte, zona nu arată excepțional, dar măcar decent. Era o rușine ca acest bulevard din centrul orașului să fie lăsat în paragină.

10. Tribunalul București a suspendat PUZ-ul Sectorului 2

În luna iunie, Tribunalul București a suspendat și anulat PUZ-ul Sectorului2, aprobat de administrația Firea și care dădea liber la betonarea a zeci de hectare de spațiu verde. Procesul a fost intentat de USR, iar decizia poate fi atacată cu recurs.

În luna martie, un alt proces de anulare a PUZ-uluiSectorului 2, inițiat de Asociația Ecopolis, a fost pierdut în primă instanță, tot la Tribunalul București. Acum se judecă recursul.

Din păcate însă, între cele două litigii, Primăria Sectorului 2 a dat mai multe autorizații pe PUZ-ul Sectorului 2, acum suspendat și anulat.

În luna septembrie însă, Primăria Sectorului 2 a suspendat autorizarea proiectelor imobiliare care aveau certificat de urbanism emis pe PUZ-ul Sectorului 2, și care nu au primit autorizație de construire. Este vorba de peste 500 de proiecte imobiliare pentru care s-a cerut certificat de urbanism în lunie martie-iunie 2023.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul