Actualitate
Argumentele cu care premierul Italiei contestă acordul privind gestionarea migranților: „Noile reguli nu sunt o soluție”
Premierul italian Giorgia Meloni a apreciat joi că reforma politicii europene privind migraţia, adoptată în decembrie de Consiliul UE, nu este o soluţie sustenabilă, întrucât urmăreşte mai degrabă gestionarea acestui fenomen decât combaterea lui, prin urmare şefa guvernului de la Roma propune crearea de tabere de refugiaţi în Africa, notează agenţiile DPA şi EFE.
Giorgia MeloniFoto: Damian Burzykowski / Zuma Press / Profimedia
Această reformă prevede în special un control consolidat asupra intrării migranţilor în UE şi crearea de centre în apropierea frontierelor externe ale blocului comunitar pentru a înlesni repatrierea celor fără drept de azil, dar şi un sistem de solidaritate obligatorie care va consta în cote obligatorii de redistribuire a migranţilor sosiţi în ţările din prima linie, precum Italia, către alte state membre ale UE, iar cele care refuză vor trebui să plătească contribuţii financiare de cel puţin 20.000 de euro pentru fiecare migrant pe care refuză să-l preia.
„Noile reguli nu sunt o soluție”
„Cred că noile reguli sunt mai bune decât cele precedente (…) Dar nu sunt o soluţie. Nu vom rezolva niciodată problema dacă ne gândim cum să gestionăm migranţii când ajung în Europa”, a subliniat Giorgia Meloni la o conferinţă de presă de bilanţ pentru anul 2023, scrie Agerpres, citând DPA și EFE.
Prin urmare, ea consideră că în primul rând ar trebui descurajată plecarea migranţilor către Europa, iar pentru aceasta sugerează încheierea de acorduri cu ţările de origine şi de tranzit, mai ales cu cele din Africa, pentru ca acestea să împiedice trecerile clandestine ale frontierelor.
Ajunsă la putere în anul 2022 după o campanie electorală în care a insistat pe combaterea migraţiei, Giorgia Meloni a mărturisit joi că nu este mulţumită de rezultatele obţinute la acest capitol, în condiţiile în care numărul migranţilor care au debarcat în Italia a crescut anul trecut, în loc să scadă, cum promisese ea în campanie.
Dacă în anul 2021 au sosit în Italia 67.040 de migranţi şi 103.846 în 2022, în 2023 numărul lor a crescut la 157.652, în timp ce navele ONG-urilor debarcă cu regularitate în porturile italiene migranţi care traversează Mediterana venind dinspre nordul Africii
„Acum, dacă mă întrebaţi dacă sunt mulţumită, voi spune că nu, dar dacă mă întrebaţi dacă voi fi (mulţumită) la finalul legislaturii, vă voi răspunde că mă ocup de asta”, a susţinut la conferinţa de presă lidera extremei drepte italiene.
Ea a insistat că obiectivul său de a reduce migraţia este unul „istoric” şi că intenţionează să „rezolve această problemă în mod structural şi cu o enormă implicare internaţională”. Atingerea acestui obiectiv, a remarcat ea, trece prin „colaborarea cu Africa”, unde să fie deschise tabere pentru a stabili acolo cine are dreptul să vină în Europa.
Italia a preluat anul acesta preşedinţia grupului celor şapte mari state industrializate (G7), în cadrul căreia intenţionează să se axeze pe migraţie şi Africa.
În 20 decembrie 2023, după ani de discuții, UE a ajuns la un acord asupra unui nou set de reguli pentru gestionarea migrației și azilului.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



