Actualitate
Gruparea Statul Islamic cheamă la atacuri în Europa şi SUA pentru a-i „răzbuna” pe palestinienii ucişi în Gaza
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) şi-a îndemnat joi adepţii să comită atentate în diverse oraşe din Europa şi SUA în urma sprijinului occidental oferit Israelului în Fâşia Gaza, pentru a-i „răzbuna” pe musulmanii din teritoriile palestiniene şi din alte ţări din Orientul Mijlociu, transmite Agerpres citând agenţia EFE.
Zid cu simbolurile organizației Stat IslamicFoto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia
„Faceţi-i să ştie că vor da socoteală pentru crimele comise în Palestina, în Irak, în Levant şi în restul ţărilor musulmane pe străzile din Washington, Paris, Londra, Roma şi în ţările ateilor”, afirmă purtătorul de cuvânt al SI, Abu Hazifa al-Ansari, într-un mesaj audio difuzat pe canalele grupării teroriste.
În acest mesaj, cu o durată neobişnuită de mai mult de o jumătate de oră, purtătorul de cuvânt al mişcării jihadiste sugerează că acum „conflictul” trebuie axat asupra aliaţilor Israelului, nu pe statul evreu în sine, precum şi asupra ţărilor arabe care menţin relaţii cu Israelul.
„În cadrul credinţei noastre că războiul este cu evreii şi cu aliaţii lor de oriunde, Statul Islamic anunţă desfăşurarea tuturor combatanţilor săi, în mod special, şi a tuturor musulmanilor, în general, în sprijinul celor vulnerabili pentru a avea drept ţintă evreii, creştinii şi aliaţii lor criminali în orice loc sub cer”, a indicat Abu Hazifa al-Ansari.
Acesta a îndemnat la „răzbunare pentru musulmanii din Palestina, Irak, Levant şi ţările musulmane” şi la „diversificarea planurilor şi operaţiunilor cu explozivi, arme de foc, arme albe şi lovituri cu vehicule”.
„Urmăriţi-i pe prizonierii evrei şi creştini pe străzile din SUA, Europa şi din lumea întreagă şi pătrundeţi în casele lor şi ucideţi-i”, instigă acelaşi reprezentant al jihadiştilor, care mai cere ca în aceste atacuri „să nu se facă distincţie între civili şi militari, pentru că armatele evreilor şi creştinilor bombardează ţările musulmane fără a face diferenţa între civili şi militari”, citează Agerpres.
ISIS a revendicat joi responsabilitatea pentru cele două explozii care au ucis, miercuri, în Iran, cel puțin 95 de persoane în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani, artizanul operațiunilor militare iraniene din Orientul Mijlociu, asasinat de o dronă americană în urmă cu patru ani, scriu Reuters și The Times of Israel.
Pe același subiect:
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



