Actualitate
VIDEO Criza de nervi a unei campioane de Grand Slam la WTA Brisbane
Jelena Ostapenko a făcut pasul în sferturile WTA Brisbane, dar meciul împotriva Karolinei Pliskova a făcut-o să treacă prin mai multe stări emoționale (victoria a venit în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 6-3).
Jelena OstapenkoFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia
Jelena Ostapenko, criză de nervi în meciul câștigat contra Karolinei Pliskova la WTA Brisbane
Letona și-a pierdut cumpătul în setul al doilea, unul cedat cu 6-4, iar la finalul partidei a recunoscut că devine „de necontrolat” atunci ratează puncte importante.
„Mă supăr foarte tare pe mine. Sunt o luptătoare și chiar îmi doresc să joc aproape de perfecțiune. Sunt conștientă că nimic nu este perfect, dar acesta este felul meu de a fi”, a completat Jelena Ostapenko la finalul meciului cu Karolina Pliskova.
Reamintim că Ostapenko este campioană de Grand Slam, titlu cucerit în 2017 la Roland Garros după o finală contra Simonei Halep.
Jelena Ostapenko after beating Karolina Pliskova in Brisbane
“I get really mad when I miss some important points & I get really angry at myself. I’m a fighter & I really want to play kind of perfect. But I know nothing is perfect. It’s just the way I am.” pic.twitter.com/mXCk4e0AVc
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) January 4, 2024
WTA Brisbane, s-au disputat deja în optimi
Daria Kasatkina (5) – Magda Linette (9) 6-4, 6-2
Victoria Azarenka (8) – Clara Burel 7-5, 6-2
Linda Noskova – Julia Riera 6-1, 6-7(4), 6-3
Mirra Andreeva – Arina Rodionova 6-1, 6-1
Jelena Ostapenko (3) – Karolina Pliskova (16) 6-2, 4-6, 6-3
Au loc joi
Veronika Kudermetova (6) – Anastasia Potapova (11)
Aryna Sabalenka (1) – Lin Zhu (15)
Elise Mertens (13) – Elena Rybakina (2)
Turneul WTA de la Brisbane are loc în perioada 31 decembrie – 7 ianuarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $1,736,763, iar campioana en-titre este Aryna Sabalanka (în 2023).
>> WTA Brisbane: Sorana Cîrstea, învinsă în turul doi de una dintre speranțele Cehiei
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



