Connect with us

Actualitate

A cincea zi de proteste ale transportatorilor și fermierilor: „Nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun” / Sorin Grindeanu: Lucrurile care au fost asumate pot fi duse la bun sfârşit

Publicat

pe

Unul dintre liderii transportatorilor şi fermierilor care protestează de cinci zile blocând şoselele de centură ale marilor oraşe, Dănuţ Andruş, a declarat sâmbătă seară, după întâlnirea avută cu conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), că nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun şi că cerinţele lor nu sunt de luat în calcul, transmite News.ro.

Protest al fermierilor în SuceavaFoto: Inquam Photos / Casian Mitu

La rândul său, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a afirmat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară urma să le ia. Protestatarii au avut sâmbătă negocieri şi la Ministerul Agriculturii şi la Ministerul Transporturilor, iar duminică, de la ora 11:00, vor avea discuţii la Ministerul Finanţelor.

„Nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun”

„Din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun. Am cerut un pachet de măsuri concrete, cum văd dumnealor problemele noastre pentru că noi, cerinţele pe care le-am făcut, nu pot fi luate în calcul nicicum. Să sperăm că în zilele următoare vom primi un feedback din partea ASF-ului. Din punctul meu de vedere, neputinţa e la ea acasă”, a declarat Dănuţ Andruş, un lider al protestatarilor, la finalul discuţiilor de la ASF.

El a afirmat că lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât cel al populaţiei.

„Nu au venit cu date concrete. Cerinţele noastre nu sunt de luat în calcul. Nu se poate, nu se poate şi nu se poate. Deci lucrurile astea, atâta timp cât lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât lobby-ul populaţiei, suferă toată lumea. Asta este viaţa, nu putem face nimic”, a mai transmis Dănuţ Andruş.

De asemenea, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a declarat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care instituţia urma să le întreprindă.

„Cunosc agenda de probleme, cel puţin din spaţiul public, din ultimele zile, dar şi de la momentul la care am preluat în urmă cu două,trei săptămâni conducerea ASF. Multe dintre solicitările lor erau şi acţiuni pe care urmam eu, cât şi colegii mei din conducere să le luăm. Vorbim de controale, vorbim de audit, toate temele sunt pe masă (….) Toate aceste măsuri sunt gândite ca final rezultat sa fie reducerea RCA-ului”, a afirmat Alexandru Petrescu.

Andruș: Protestele probabil vor continua

Acelaşi lider al fermierilor, Dănuţ Andruş a afirmat sâmbătă, după întâlnirea avută cu ministrul Agriculturii Florin Barbu, că mai multe solicitări au fost acceptate, printre care şi amânarea ratelor, explicând că este vorba despre o Ordonanţă de Urgenţă care se află la avizare şi despre care a primit promisiuni că va fi aprobată în următoarea şedinţă de Guvern.

El a adăugat că protestele probabil vor continua deoarece mai sunt revendicări care ţin de alte ministere.

Florin Barbu a afirmat că, din punctul de vedere al Ministerului Agriculturii, protestul este închis. A fost încheiat un proces verbal cu ministrul PSD privind parte din revendicările fermierilor.

Grindeanu: Lucrurile care au fost asumate pot fi duse la bun sfârşit

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, sâmbătă seara, la finalul întâlnirii avute cu protestatarii, că a semnat o minută împreună cu reprezentanţii acestora şi a adăugat că sunt lucruri pe care le poate face şi pentru acestea s-a angajat.

Social-democratul a mai precizat că lucrurile care au fost asumate pot fi duse la bun sfârşit. Prin urmare, au fost stabilite şase puncte care pot fi implementate în termen de 30 de zile.

Printre ele se numără stabilirea unor culoare dedicate la frontiere şi în Portul Constanţa care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene, reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuţi în aşteptare pentru trecerea frontierei depăşesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă sau stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor la maximum 5%

Protestele transportatorilor şi fermierilor intră duminică în a cincea zi.

Conform Centrului Infotrafic din IGPR, şi duminică se va circula cu viteză redusă în multe zone ale ţării, în special pe centurile marilor oraşe, îndeosebi pe centura Capitalei, unde traficul a fost îngreunat în ultimele zile, de când au început manifestaţiile.

Duminică dimineaţă, mai multe autocamioane se află staţionate în localitatea Afumaţi, pe DN 2, banda 1 a sensului de mers către Bucureşti, cu intenţia de a se deplasa pe timpul zilei către capitală.

„Sfătuim şoferii să acorde multă atenţie tuturor manevrelor efectuate şi să evite zonele cu proteste, pentru că se va circula cu viteză foarte redusă, pe alocuri putând apărea chiar blocaje în trafic!”, a transmis Centrul Infotrafic.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

PoliticO zi ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO zi ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO zi ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate2 zile ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Politic2 zile ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Actualitate2 zile ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
Diverse3 zile ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

Uncategorized3 zile ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Uncategorized4 zile ago

Unul din doi clienți Sezamo cumpără produse Ready-to-Eat. Categoria a crescut cu 33% într-un an

București, 16 septembrie 2026. Supermarketul online Sezamo a înregistrat anul acesta o creștere de 33% a volumului de produse Ready-to-Eat...

Uncategorized4 zile ago

Mai puține haine, mai multe ținute: 7 sfaturi pentru o garderobă care te reprezintă

De la definirea stilului și până la ”detox”-ul șifonierului, stylistul Alexandra Catrangiu a explicat cum construim o garderobă mai mică,...

Uncategorized4 zile ago

HONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

București, 16 septembrie 2026 – În cadrul celei de-a 83-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, HONOR a prezentat...

Uncategorized5 zile ago

Samsung deschide înscrierile pentru cea de-a șasea ediție Solve for Tomorrow: liceenii sunt invitați să transforme ideile în soluții pentru comunitate

15 septembrie – 3 noiembrie 2026: perioada de înscriere în competiție Până pe 15 octombrie: profesorii coordonatori se pot înscrie...

Uncategorized5 zile ago

Cum să construiești o protecție mai solidă a datelor cu Kingston IronKey

București, România – 15 Septembrie 2026 – Fie că este vorba despre transportarea unor documente financiare la o întâlnire cu un client,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
DiverseO săptămână ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

UncategorizedO săptămână ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

UncategorizedO săptămână ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

UncategorizedO săptămână ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 săptămâni ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 săptămâni ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Top Stiri Comisarul