Connect with us

Actualitate

Peste jumătate din angajații băncii centrale a UE nu au încredere în șefa instituției, Christine Lagarde (sondaj)

Publicat

pe

Sindicatul care reprezintă angajații Băncii Central Europene afirmă că majoritatea acestora nu cred că actualul președinte al instituției, Christine Lagarde, este persoana potrivită pentru a conduce cea mai importantă bancă din Europa, relatează Reuters.

Christine LagardeFoto: Imago Stock And People / Profimedia Images

Un sondaj publicat luni sindicatul IPSO (International and European Public Services Organisation) arată că încrederea angajaților BCE în conducerea instituției este mai mică decât în urmă cu un an, aproape 60% din cei chestionați exprimând un punct de vedere negativ cu privire la aceasta.

Sondajul realizat pentru a coincide cu jumătatea mandatului de 8 ani a lui Lagarde în fruntea BCE arată că majoritatea angajaților BCE sunt preocupați în principal de subiecte precum nivelul salarizării și condițiile de muncă.

Însă IPSO afirmă că peste jumătate din cei care au participat la sondaj și-au exprimat unele îndoieli cu privire la rezultatele lui Lagarde în ceea ce privește combaterea inflației, principalul obiectiv al BCE.

În septembrie anul trecut BCE a majorat dobânzile de referință pentru zona euro la cel mai ridicat nivel de când a fost adoptată moneda comună în 1999, măsură luată pentru a readuce inflația sub control după ce ea a crescut vertiginos în numeroase țări europene din cauza problemelor provocate de pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina.

Lagarde a fost numită în fruntea BCE fără experiență ca bancher central

În jur de 53,5% din cei care au participat la sondajul IPSO au răspuns că sunt de părere că Lagarde, o fostă șefă a FMI, nu este președintele potrivit pentru BCE în acest moment. Doar 22,8% au evaluat-o pozitiv, în timp ce 23,8% s-au declarat indeciși.

IPSO a subliniat că aceasta este prima oară când angajații BCE ajung la o asemenea concluzie despre liderul băncii. Deși a fost director general al FMI între 2011 și 2019 și înainte de aceasta a ocupat mai multe portofolii în guvernul francez, printre care și cel al economiei și finanțelor, Lagarde nu a avut experiență ca bancher central în momentul numirii sale în fruntea BCE în 2019.

Nemulțumirile angajaților au fost o constantă și în timpul mandatelor predecesorilor lui Lagarde, Mario Draghi și Jean-Claude Trichet, însă cei doi au fost mereu evaluați pozitiv de către aceștia în ceea ce privește performanța lor în fruntea instituției.

Totuși, doar Lagarde s-a confruntat în timpul mandatului ei cu o perioadă de inflație ridicată persistentă la nivel global, situație care a afectat inclusiv nivelul de trai al angajaților BCE.

BCE și reprezentanții sindicali se ceartă pe sondaje

Un purtător de cuvânt al BCE a declarat luni că sondajul IPSO este „viciat” și că include întrebări despre subiecte de care sunt responsabile Consiliul de administrație sau cel de guvernanță al BCE, nu doar președintele băncii.

Însă sondajul a arătat și că 59% din respondenți au evaluat încrederea lor în Consiliul de administrație al BCE ca fiind „inexistent” sau „scăzut”, în timp ce anul trecut acest procent era de 40%.

Pe de altă parte, conducerea BCE afirmă că IPSO a permis ca aceeași persoană să completeze de mai multe ori chestionare pentru sondaj, o critică adusă și altor sondaje făcute anterior de sindicat.

Purtătorul de cuvânt al BCE a amintit de sondajele proprii realizate de instituție, afirmând că la acestea au răspuns în medie un număr de 3.000 de angajați dintr-un total de aproximativ 3.500.

În unul dintre aceste sondaje interne realizate de BCE, aproape 83% din respondenți au declarat în 2022 că sunt „mândri” de locul lor de muncă, în timp ce alți 72% au spus că l-ar recomanda și altora.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized7 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized7 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized8 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul