Actualitate
Şeful diplomaţiei de la Chişinău a demisionat. Nicu Popescu: Am nevoie de o pauză
Ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a declarat miercuri că şi-a depus demisia după ce şi-a îndeplinit obiectivele cheie legate de apropierea ţării de Uniunea Europeană, informează agenţia de ştiri MOLDPRES şi Reuters.
Ministrul moldovean de externe Nicu PopescuFoto: Michal Cizek / AFP / Profimedia Images
„Pentru a evita orice fel de interpretări eronate privind motivul demisiei mele, subliniez clar că am îndeplinit cu succes obiectivele de politică externă stabilite împreună şi alături de preşedintele Maia Sandu la începutul acestui mandat. Şi, la această etapă am nevoie de o pauză. În acelaşi timp, vă asigur că voi continua să contribui la eforturile echipei de guvernare de a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană şi de a asigura încontinuu pacea, stabilitatea şi calmul în ţara noastră”, a declarat Nicu Popescu în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.
Şeful diplomaţiei de la Chişinău a trecut în revistă realizările din ultimii ani şi a menţionat că în perioada cât a deţinut postul de ministru a avut peste 160 de întrevederi bilaterale la nivel de miniştri de externe.
„În aceste întrevederi am reuşit să fortific şi să continuăm dialogul cu 55 de state din întreaga lume. Am efectuat 76 de vizite în străinătate, dintre care 23 de vizite au avut loc la Bruxelles. În toată această perioadă, Republica Moldova a fost vizitată de aproximativ 50 de omologi de ai mei din statele partenere ale Republicii Moldova”, a adăugat Popescu.
„În ultimii ani am depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. Am devenit stat candidat pentru aderare şi am ancorat ferm şi ireversibil Republica Moldova în marea familie europeană. Procesul de aderare se desfăşoară cu cea mai bună dinamică. Chiar şi la şedinţa executivului de astăzi (miercuri) vom adopta modificările necesare la planul naţional de aderare la Uniunea Europeană”, a conchis ministrul.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 7 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



