Actualitate
Nicolae Ciucă: PNL nu-l va mai susține pe Nicușor Dan la primăria Capitalei / Ne vom asuma un candidat propriu
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat marți seară, la Antena 3. că PNL va merge „singur” în alegerile din acest an, inclusiv la cele pentru Primăria Capitalei, precizând că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei, potrivit News.ro.
Sebastian Burduja între Marcel Ciolacu si Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Octav Ganea
„Am nominalizat şi avem o conducere la nivelul filialei Bucureşti, domnul ministru Sebastian Burduja este preşedintele filialei Bucureşti, preşedinte interimar. Împreună cu colegii din filială au avut – şi sper ca pe 1 februarie să finalizeze procesul de analiză a tot ceea ce a însemnat decalogul pe care l-am înaintat domnului primar (Nicuşor Dan – n.r.). Şi din toate datele de până acum rezultă foarte clar că – desigur, luăm în calcul şi poziţionarea domnului primar alături de cealaltă formaţiune politică – să nu mai acordăm sprijinul politic domnului primar, iar Partidul Naţional Liberal să îşi asume un candidat propriu la Primăria Capitalei”, a declarat Nicolae Ciucă, marţi seară, la Antena 3.
El a precizat că PNL „va merge singur” în alegerile din acest an.
Liderul PNL Bucureşti, ministrul Sebastian Burduja, declara, săptămâna trecută, că îşi asumă candidatura la Primăria Capitalei, el susținând că este în fişa postului său, după ce a preluat şefia organizaţiei PNL Bucureşti.
„I-am spus public domnului Nicuşor Dan: Vrei să o baţi pe Firea? Trebuie să mă baţi mai întâi pe mine. Haide să facem alegeri primare. Nu mi-a răspuns”, a spus Burduja.
În replică, preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat, luni, că preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, „este în braţe cu PSD-ul”, întrebându-se dacă acesta intenţionează să ajute candidatul social democrat să câştige Primăria Capitalei.
„Domnul Burduja e în braţe cu PSD-ul, ca să spun mai clar. Până recent conducea filiala Sector 1, unde acum au lăsat, ca orice partid care are ‘liberal’ în nume, un ofiţer SRI să conducă filiala, pe domnul Tuţă, iar acolo era într-o tovărăşie de asta la cataramă cu domnul Florin Manole, şeful (PSD n.red.) de la Sectorul 1 şi făceau tot ce puteau ca să o încurce şi să o împiedice pe Clotilde Armand, care candidase cu această susţinere. Acum, nu ştiu ce vrea … să o ajute pe Gabriela Firea sau pe cine o să fie candidatul PSD?!”, a răspuns Cătălin Drulă.
El a reamintit că, în 2020, PNL l-a sprijinit pe Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei, susţinând în faţa bucureştenilor că PSD „e răul suprem, care a distrus” acest oraş.
Pe același subiect:
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere



