​Scroll your life away. Despre lumea crazy din reel-uri

Eu nu eram cu reel-urile. Dar de câteva săptămâni mă uit pe reel-uri să învăț ce mă învață internetul. E obsedant, adictiv, dau scroll la următorul video. Algoritmul îmi dă dopamină și vreau să scrollez și mai mult. Uite-așa mi-am dat seama că lumea (o lume-simulacru pe care o văd pe reel-uri) a devenit, cum ar zice Freud, uncanny. Adică stranie.

Vedetă pe internetFoto: Shutterstock

Nu mai seamănă cu nimic din ce știam. Pe reel-uri, timpul se măsoară altfel.

Orele trec ca un tren de mare viteză. Trec ca și cum n-ar fi fost. Să critic cultura reel-urilor? De ce? Ce-mi ia un reel? Îmi oferă satisfacție. Îmi oferă grațiere din închisoarea propriei minți care ruminează. Dar timpul se duce și eu nu văd nimic real sau substanțial pe reel-uri. De ce nu real? Pentru că pe internet ne construim o “persona”. Pentru că aplicăm filtre care ne atenuează trăsăturile. Pentru că pe reel-uri poți să-ți pui un filtru care face din chipul tău un bot de șoricel. A, și pentru că pe internet timpul înseamnă 30 seconds videos. Ce fac eu cu haosul ăsta?

Ce fac adolescenții cu o viață derivată din tik-toace? Tik-tok-ul le arată fete care poartă Balenciaga.

Așa că adolescenții cer și ei Balenciaga. Dacă nu porți Balenciaga vei suferi la școală ceea ce se numește “brand bullying”, cum citeam zilele trecute, într-o postare a lui Vasile Ernu. Ce înseamnă asta? Înseamnă, poate, că eu, adolescenții & toți ceilalți vrem să evităm realitatea, pentru că irealitate vândută pe net e mai vividă. Și știți ce? Evit ce mă înconjoară și-mi vând timpul algoritmului. Iar algoritmul îmi dă pace. Îmi dă vârtej de informații nenecesare. Îmi spală creierii îngrijorați & anxioși. Am început să visez scroll-uri pentru că mă uit la prea multe reel-uri. Pentru că pe reel-uri există și ceea ce se numește “trend”. Adică un ceva care devine viral și care își face loc în creierul tău ca un parazit. De pildă, Ariana Grande a lansat un videoclip pentru piesa “yes, and”.

Trend-ul e următorul: milioane de oameni îi imită dansul din videoclip în 30 de secunde.

Mai există și challenge-uri pe care le poți filma (Cum afli dacă iubitul te iubește? Îi ceri de 10 ori pe zi să-ți desfacă o portocală, iar dacă nu se enervează, înseamnă că…). Există mușchi pe reel-uri, ai the gym, mănâncă chia seeds!, există tipul de pe tik tok care spune direct cum îți poți rezolva problemele consultându-se cu îngerii, dar cere și cadouri; cere pentru că nu mai are bani în cont. Există niște oameni care dorm într-un live video, iar tu îi urmărești sforăind. Dacă dai bani, aparent generezi pe telefonul lor, în camera unde dorm, niște sunete și-i trezești din somn. Există mult self help făcut de o voce generată de inteligența artificială (o voce de bărbat care aduce a tonalitate din reclamele de la TV din SUA, anii ‘70) care îți spune că trebuie să întrerupi ciclul depresiei cu will power.

Există koreeneele și europenele și americancele și indiencele și sri-lankezele și koreenii și europenii și amerianii etc. care fac ASMR.

Fraza „ASMR” este un acronim care se traduce ca Răspuns Meridian Autonom Senzorial. Se referă la un gen de videoclipuri de pe YouTube care declanșează senzații ASMR, adică senzații relaxante și furnicături pe care unii le experimentează când aud anumite sonorități. În aceste videoclipuri oamenii mănâncă și tu auzi foarte clar cum mestecă. Sunetele sunt amplificate. Sau mângăie microfoane cu niște unghii lungi. Creează sunete care te sedează. Mănâncă noodleși cu pește și-și bagă-n gură mai mult decât pot înghiți, se umplu de sos, dar sunetul îngurgitării, masticației, înghițirii e calmant.

Îți oferă un moment de relaxare, Ai ADHD, OCD?

Toate tulburările pot fi vindicate pe reels, ai acolo coach, ai self-improvement, îl ai câteodată și pe Jordan Peterson care-ți predică precum un pastor despre cum trebuie să fie femeile. Vrei să faci yoga? Găsești și yoghini. Vrei să faci un guacamole? Există bucătari. Vrei să înveți să te speli pe dinți? Există oameni care-ți arată în ce poziție să ții periuța. Vrei să cureți wc-ul? Și pentru asta sunt tips & tricks. Vrei să înveți despre creier? Despre nucleus acumbens care îți dă motivație și încredere în sine?

Sunt și studenți la Harvard care-ți explică ce-i cu creierul ăsta al nostru.

Creierul omului de azi este asemănat de Ray Jackendorff în cartea “Consciousness and the Computational Mind” cu un computer, în expresia „minte computatională”. Trebuie să putem face aceleași operații bifurcate ca un computer pentru a ne putea orienta în lume. Pentru a percepe tot ceea ce ne oferă device-urile, reclamele, media trebuie să ne cuplăm mintea la algoritm. Asta e cheia? Să devenim computere dezumanizate? Sau computerul are un suflet? Sau relaxarea noastră e algoritmul? Sau așa ne rugăm noi azi? Totuși: de ce ne place haosul ăsta? De ce ne place să trecem de la un video cu o tarotistă la un video despre cum faci granola? Pentru că e o certitudine că ne place. Mă întreb: a devenit lumea care ne înconjoară atât de monotonă și alb-negru, încât o transformăm într-o lume policoloră doar pe net? De ce ne băgăm în creier doar trivialul? Orice e profund și complicat ne pierde? Am devenit “30 seconds video people”? Există un câine de pluș care are milioane de like-uri pe Tik Tok. Un american care vorbește despre toalete care are milioane de like-uri, doar pentru că a învățat limba japoneză și vorbește despre toaletele din baruri în japoneză. Există tipe ca mine și ca tine (adică oameni de rând), care au milioane de view-uri, de like-uri. Oameni peste oameni cu milioane de view-uri și like-uri. Milioane de milioane de aplicații și noi?

Ne place că suntem atât de singuri, încât ne izolăm și mai tare în capsula noastră de singurătate, cu reel-urile noastre și atât?