Actualitate
Geoană îşi menţine afirmaţiile conform cărora lideri PSD, inclusiv Marcel Ciolacu, i-au propus să candideze la preşedinţie
Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană îşi menţine afirmaţiile făcute recent conform cărora lideri ai Partidului Social Democrat, între care şi preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu, au mers la el să îi propună să candideze pentru funcţia supremă în stat, cu susţinerea PSD, potrivit News.ro.
Mircea GeoanaFoto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
„Lucrurile sunt clare şi nu cred că este vreo problemă cu privire la veridicitatea a ceea ce am spus, fiecare face comentariile publice pe care le crede de cuviinţă. Ceea ce este, într-un fel, oarecum ironic şi neaşteptat este că în anul electoral, prezidenţial spun, 2024, cu o miză atât de importantă – că românii ştiu că alegerea preşedintelui în acest an este cea mai importantă alegere prezidenţială din ultimii 25 de ani, fără îndoială (…) – oamenii vor să fie siguri că-şi dau viitorul, poporul, nu partidele, pe mâna unui preşedinte pe care ei să-l aleagă, nu maşinăria de partid”, a afirmat Mircea Geoană, într-un interviu difuzat marţi seară de Antena 3.
Geoană şi-a menţinut astfel afirmaţiile pe care le-a făcut într-un interviu televizat, în 12 februarie, când a declarat că oficiali ai PSD, printre care Marcel Ciolacu, au mers la el „în birou” să îi ceară să candideze pentru alegerile prezidenţiale, susţinut de PSD.
„Apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuţii cu ei, au venit la mine în birou. Acum ceva timp în urmă, în care dânşii au venit la mine să-mi propună să candidez independent, susţinut de PSD. De ce? Pentru un calcul foarte simplu: pentru că voturile PSD la alegerile prezidenţiale, unde vin 4 milioane de români în plus faţă de alegerile obişnuite, nu sunt suficiente ca să câştigi preşedinţia României. Vrei să câştigi preşedinţia României, strict pe PSD nu ai voturi, în turul doi nu mai votează aproape nimeni cu PSD-ul: diaspora nu, nehotărâţii nu, e o limitare. Pentru o participare la vot de 35-40%, scorul PSD-ului e foarte important. Pentru prezidenţiale, unde e 65% participare – pentru preşedinte românii se mobilizează şi merg la vot – nu sunt voturi suficiente”, declara Mircea Geoană, la Digi 24.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a fost ironic când a fost întrebat dacă i-a cerut lui Geoană să candideze la alegerile prezidenţiale, răspunzând că după ce a făcut acest lucru a sunat-o pe Diana Şoşoacă şi i-a propus să fie premier. Ciolacu a precizat că PSD nu va susţine un independent la alegerile prezidenţiale.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



