Actualitate
Ministrul de externe al Ucrainei avertizează Occidentul: Strategia de a ne furniza ajutoare cu picătura nu mai funcționează
Şeful diplomaţiei ucrainene a atenţionat vineri Occidentul împotriva ajutorului „cu picătura” furnizat Kievului, adăugând că doar livrări regulate de material militar ar permite evitarea unei extinderi a războiului în afara Ucrainei, informează AFP şi Reuters.
Ministrul ucrainean de externe Dmitro KulebaFoto: Olivier Matthys / AP – The Associated Press / Profimedia
„Strategia ce constă în a furniza ajutor Ucrainei cu picătura nu mai funcţionează”, a declarat Dmitro Kuleba în timpul unei vizite la Vilnius.
„S-a terminat (cu această strategie) şi, dacă lucrurile continuă după cum se derulează în prezent, aceasta nu se va termina bine pentru noi toţi”, a adăugat Kuleba în timpul unei conferinţe de presă la finalul unei întrevederi cu omologii săi francez, lituanian, leton şi eston.
Şeful diplomaţiei ucrainene a îndemnat la „o aprovizionare fără restricţii şi la timp cu arme şi muniţii pentru a se asigura că Ucraina va învinge Rusia”.
Dmitro Kuleba a îndemnat de asemenea la transferarea pe teritoriul ucrainean a unor antrenamente militare conduse de Occident, a unor servicii de mentenanţă a armelor, precum şi a producţiei de echipamente militare, operaţiune ce ar crea mai multă logistică pentru ţara sa, potrivit lui Kuleba.
Ministrul ucrainean de externe i-a invitat pe toţi cei care se îndoiesc că războiul ar putea depăşi frontierele Ucrainei „să se trezească şi să citească cărţile de istorie”. Aceasta ar ajuta, potrivit lui, „să fie evitată o situaţie în care veţi trebui să luaţi decizii la o scară complet diferită a tragediei pentru a vă apăra propriile sate, oraşe şi teritorii”.
„Decizii slabe: mai mult război. Decizii puternice: sfârşitul războiului. Este simplu”, a declarat el.
La rândul său, ministrul lituanian al afacerilor externe Gabrielius Landsbergis a subliniat că aliaţii occidentali ai Ucrainei „ar trebui să traseze linii roşii pentru Rusia”, nu pentru ei înşişi şi „să nu excludă nicio formă de sprijin pentru Ucraina”. (Agerpres)
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



