Connect with us

Actualitate

Sistemul de vot online din Rusia s-a defectat / Comisia electorală susține că sistemul a picat din cauza votului masiv, în timp ce Ucraina spunea că a lansat un atac cibernetic asupra sistemului

Publicat

pe

Comisia responsabilă de alegerile din Rusia, care nu sunt considerate nici libere, nici corecte, a declarat că sistemul său de vot online s-a defectat vineri din cauza numărului mare de persoane care au încercat să voteze în acest mod, relatează DPA, potrivit Agerpres. Anterior, Agenția de informații militare a Ucrainei (GUR) a declarat că a lansat un atac cibernetic asupra sistemului de vot online din Rusia, relatează Kyiv Independent.

Putin a votat online la algerile prezidentiale 2024Foto: Pavel Byrkin / AFP / Profimedia

În prima din cele trei zile de vot, aproximativ 500.000 de persoane au votat online în cursul dimineţii numai la Moscova, a anunţat Comisia Electorală Centrală.

Conducerea Moscovei ar dori să vadă cea mai mare prezenţă posibilă la vot pentru a cataloga votul drept legitim. Oficialii au declarat că prezenţa la vot a ajuns la 24% şi că 27 de milioane de persoane au votat până vineri seara.

Observatorii electorali din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nu au fost invitaţi să monitorizeze scrutinul.

Preşedinta CEC, Ella Pamfilova, o apropiată a lui Putin, a declarat că peste 333.000 de persoane observă alegerile şi că totul decurge ”normal”.

În acelaşi timp, însă, a trebuit să recunoască faptul că au existat nereguli în votul online încă de la început. Oficial, ea a atribuit problemele unui număr mare de alegători care au dorit să voteze online, relatează Agerpres.

O sursă din cadrul GUR a confirmat pentru Kyiv Independent că vineri după-amiază încearcă să perturbe votul, adăugând: „Oricum nu există alegeri sau democrație acolo”.

Vineri, televiziunile rusești l-au arătat pe Vladimir Putin cum a votat online în prima zi a unui vot prezidențial menit să îi aducă un nou mandat de șase ani.

Presiuni din partea angajatorilor pentru ca oamenii să se ducă la vot

Organizaţia independentă de monitorizare a alegerilor Golos, care este persecutată politic în Rusia, a declarat că nu au fost trimişi observatori electorali independenţi.

Golos a vorbit despre o fraudă electorală pe scară largă, menţionând că, în multe locuri, funcţionari de stat şi angajaţi ai marilor corporaţii, parţial deţinute de stat, sunt presaţi să voteze.

Au existat câteva acte de nesupunere civilă. Potrivit autorităţilor, bărbaţi şi femei au turnat vopsea în urnele de vot din mai multe secţii de votare din ţară pentru a invalida buletinele de vot din interior.

Atacuri incendiare au fost raportate din Sankt Petersburg şi Moscova, ca şi mai multe arestări.

Şeful adjunct al comisiei electorale de la Moscova, Nikolai Bulaev, a afirmat că protestele au fost „controlate din exterior” şi a cerut o mai mare monitorizare a secţiilor de votare.

Opozanții fac apel la invalidarea buletinelor de vot

Cu toate acestea, cea mai mare acţiune de protest nu este planificată decât duminică.

Opozanţii Kremlinului îi îndeamnă pe ruşi să se prezinte în faţa secţiilor de votare exact la prânz şi să invoce cozile lungi formate astfel pentru a-şi exprima nemulţumirea. Ei au cerut alegătorilor să invalideze buletinele de vot prin înscrierea a mai mult de o bifă pe fiecare buletin de vot.

Moscova estimează că numărul de alegători eligibili din Rusia este de 114 milioane – dar această cifră include de fapt şi 4,5 milioane de persoane din părţile ocupate ale regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson. Ucraina a calificat drept ilegal votul în aceste regiuni.

În plus, 2 milioane de ruşi care trăiesc în alte ţări au dreptul de a vota.

La alegeri poate vota orice cetăţean al Federaţiei Ruse care a împlinit vârsta de 18 ani în ziua votării, este capabil să-şi exercite drepturile civile şi nu se află în închisoare în baza unei sentinţe judecătoreşti.

Votul în această ţară masivă, cu 11 fuse orare, va continua până duminică seara, când ultimele secţii de votare se vor închide în Kaliningrad, pe malul Mării Baltice, la ora 20.00 (18.00 GMT).

Primele previziuni sunt aşteptate imediat după aceea, în timp ce rezultate mai precise nu vor fi disponibile decât mai târziu în cursul serii sau la primele ore ale dimineţii de luni.

Conform legislaţiei, rezultatele finale sunt stabilite în termen de zece zile de la data votului de către Comisia Electorală Centrală, potrivit TASS.

Ironii pentru Putin din partea preşedintelui Consiliului European

Însă acestea sunt atât de previzibile, încât preşedintele Consiliului European, Charles Michel, l-a felicitat încă de vineri, în mod ironic, pe şeful de la Kremlin pentru victoria sa electorală în alegerile prezidenţiale, potrivit EFE.

”Aş dori să-l felicit pe Vladimir Putin pentru victoria sa copleşitoare în alegerile care încep astăzi”, a scris oficialul european vineri pe reţeaua de socializare X, unde a adăugat că alegerile se desfăşoară ”fără opoziţie” şi ”fără libertate”.

Este aproape sigur că preşedintele rus Vladimir Putin, în vârstă de 71 de ani, va ieşi victorios pentru a cincea oară. Sondajele de opinie ale statului rus prevăd că Putin, care se află la putere de aproape un sfert de secol, va obţine peste 80% din voturi. Acesta ar fi cel mai mare rezultat obţinut vreodată de el.

Putin are trei rivali, ceea ce conferă alegerilor un aer de credibilitate. Dar aceştia nu numai că nu au nicio şansă, dar au şi opinii politice favorabile Kremlinului şi, de obicei, îşi manifestă sprijinul pentru Putin.

Candidaţilor care s-au pronunţat împotriva războiului lui Putin în Ucraina nu li s-a permis să candideze.

În acest context, deşi legea prevede, un al doilea tur de scrutin nu se aşteaptă să aibă loc. Acesta ar trebui organizat la 21 de zile de la primul tur, între primii doi clasaţi, dacă niciunul dintre candidaţi nu ar obţine mai mult de jumătate din voturile exprimate la scrutinul principal. Pentru câştigarea turului doi ar fi necesară doar majoritatea simplă de voturi.

În întreaga istorie a alegerilor prezidenţiale din Federaţia Rusă, doar într-un caz – în 1996 – a fost nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a stabili câştigătorul, dintre Boris Elţân şi Ghennadi Ziuganov.

Citește și:

„Și dinozaurii au fost puternici înainte să dispară”: Cum a ajuns Vladimir Putin stăpân absolut peste Rusia

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul