Connect with us

Diverse

Staţiunile balneare din Vâlcea – terapie pentru trup şi suflet

Publicat

pe

Vâlcea nu este cunoscută doar pentru zonele sale montane de excepţie, ci mai ales pentru staiunile balneare de care dispune. Acestea tratează şi relaxează an de an mii de turişti din toată lumea. În total sunt 6 staţiuni balneoclimaterice în Vâlcea, fiecare având propriul său farmec. Vom discuta pe rând despre fiecare în parte, iar la final te vei putea hotărî care este cea potrivită pentru tine. Sau de ce nu, poţi alege chiar şi mai multe, poţi face un tur al staţiunilor balenoclimaterice din Vâlcea!

Staţiunea Călimăneşti

Este una dintre cele mai populare staţiuni balneoclimaterice vâlcene. Aceasta se afla pe Valea Oltului, iar în trecut a fost unul dintre locurile preferate ale lui Napoleon III, datorită izvorului de apă minerală care se regăseşte aici. Încă din anul 1860, staţiunea a avut parte de o faimă uriaşă la nivel european, ajungându-se chiar ca apa de aici să fie îmbuteliată şi trimisă la Paris. Având ape termominerale ce au o adâncime de 2 500 m, ape termominerale sulfuroase şi o bioclimă protectoare, staţiunea Călimăneşti poate fi un loc ideal pentru tratarea multiplelor afecţiuni, precum cele digestive, urinare, de rinichi, disfuncţii ginecologice, neurologice, endocrine etc.

Staţiunea Căciulata

Ca localizare se regăseşte la 18 km distanţă de Râmnicu Vâlcea, pe malul drept al Oltului, în Depresiunea subcarpatică Jiblea –  Călimăneşti. Acesta este un loc perfect dacă îţi doreşti să îţi tratezi boli precum: boli digestive, hepatobiliare, boli ale sistemui renal şi urinar, tulburări metabolice şi nutriţionale, afecţiuni respiratorii, boli ale sistemului nervos periferic, stări reumatismale, posttraumatismale, boli ginecologice, boli O.R.L, boli dermatologice, cardiovasculare etc.

Băile Govora

Despre Staţiunea Băile Govora s-au spus multe lucruri frumoase, fiind una dintre cele mai cunoscute astfel de staţiuni din ţara noastră. Aceasta se află într-o zonă deosebită, situată într-o mică depresiune şi fiind străbătută de pârâul Hinta. Locul este înconjurat de păduri de foioase, care fac temperaturile de acolo să fie unele blânde, temperatura medie anuală este de aproximativ 9°C. Aici se găsesc apele minerale clorurosodice, bromurate concentrate, sulfuroase, slab bicarbonatate, hipotone şi nămolul mineral sapropelic adus de la Ocnele Mari. Acestea sunt recomandate în tratarea afecţiunilor respiratorii, oto-rino-laringologice, reumatismale (degenerative şi abarticulare), afecţiunilor posttraumatice, afecţiunilor sistemului nervos periferic şi central şi al afecţiunilor asociate (ginecologice, endocrine, cardiovasculare, boli profesionale).

Staţiunea Voineasa

Staţiunea Voineasa este perfectă atunci când îţi doreşti odhină, dar şi tratament, în toate anotimpurile. Aceasta este localizată pe valea râului Lotru, fiind legată de Râmnicu Vâlcea printr-un drum modernizat. Este o zonă căutată în principal pentru factorul terapeutic, adică climatul tonic, cu aer curat, fără praf, alergeni sau poluare excesivă. Aerul aici este foarte puternic ionizat, bogat în aerosoli ionizaţi şi ozonizaţi. Este o zonă recomandată în principiu pentru vacanţe şi pentru tratamentul neuro-asteniilor, organismului slăbit, când te simţi suprasolicitat psihic şi fizic, când este vorba de anemii etc.

Staţiunea Ocnele Mari

Staţiunea Ocnele Mari este cunoscută încă din vremea romanilor. Este situată la aproximativ 12 km de Râmnicu Vâlcea, fiind foarte cunoscută şi apreciată pentru băile sale de sare super concentrate. Aceasta dispune de un parc şi o plajă ce se regăsesc pe malul unui lac sărat, campinguri cu zeci de locuri şi pavilioane pentru băi. Pe lângă băile şi tratamentele cu sare, aici există şi câteva monumente arhitecturale de excepţie: biserica Adormirea Maicii Domnului (ce datează încă din sec. XVI-lea) şi biserica fostului schit Titireciu (ce a fost ctitorită în acelaşi secol).

Staţiunea Ocniţa

În ceea ce priveşte staţiunea Ocniţa, aceasta este la rândul său o staţiune balneoclimaterică, însă de interes local. În cadrul acesteia se regăseşte o salină, foarte bună pentru îmbunătăţirea problemelor respiratorii. Este situată la doar 2 km de Ocnele Mari. În  trecut, Ocniţa a fost locul unei importante cetăţi dacice, Buridava, undeva prin secolul II I.Hr. – sec I D.H.) aici descoperindu-se fragmente de ceramică dacică, scrise cu însemne greceşti, dar şi numele unuia dintre regii geto-daci, Thiamarcos.

Cuvânt de final şi recomandare de cazare în Vâlcea

În final, cu siguranţă vei şti acum care este următoarea staţiune pe care o vei vizita cu prima ocazie când ajungi în Vâlcea. Fiecare loc are frumuseţea sa, iar pe lângă băile vindecătoare, te poţi bucura şi de alte activităţi în zonă. Alege înţelept şi descoperă cât mai multe locuri minunate din ţara noastră! Iar în cazul în care te hotărăşti să vii prin Vâlcea, Hotel Izvoare – Căciulata este locul ideal în care să te cazezi. Hotelul este poziţionat într-o locaţie de vis, care te va avantaja din mai multe puncte de vedere, printre care şi poziţia, ce facilitează accesul uşor la cele mai renumite puncte şi zone turistice. În plus, hotelul vă pune la dispoziţie numeroase beneficii, precum: un super tratament, personal drăguţ, cazare de calitate premium, piscină, restaurant şi multe altele.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 ore ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse3 ore ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized13 ore ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized16 ore ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized5 zile ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized5 zile ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

Uncategorized7 zile ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorized7 zile ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

UncategorizedO săptămână ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

DiverseO săptămână ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

DiverseO săptămână ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

UncategorizedO săptămână ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate2 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate2 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Actualitate2 săptămâni ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

Actualitate2 săptămâni ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Top Stiri Comisarul