Connect with us

Actualitate

Profesorul Horea-Mihai Bădău, acuzat de hărțuire sexuală de către foste studente, și-a dat demisia de la Facultatea de Jurnalism din București

Publicat

pe

​Profesorul Horea-Mihai Bădău, pe care mai multe foste studente l-au acuzat de hărțuire sexuală, și-a dat demisia, joi, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din București (UB). Bădău se afla în concediu fără plată, însă a fost chemat din concediu pentru a putea fi constituită o comisie disciplinară care să se pronunțe asupra acuzațiilor care i se aduc. Acum, dată fiind demisia, comisia disciplinară nu mai poate fi constituită.

Universitatea din BucureștiFoto: AGERPRES

Informația conform căreia Horea-Mihai Bădău și-a dat demisia a fost confirmată, vineri, pentru HotNews.ro, de către purtătorul de cuvânt al Universității din București, Bogdan Oprea.

Asociația Studenților la Comunicare din FJSC a amenințat la finalul lunii martie că studenții vor refuza să participe la orele profesorului Horea-Mihai Bădău dacă acesta va alege să predea, în contextul în care el a fost chemat din concediu fără plată pentru a putea fi cercetat cu privire la acuzațiile de abuz de putere și hărțuire sexuală.

Purtătorul de cuvânt al universității, Bogdan Oprea, a transmis la acea vreme că studenții nu au de ce să nu se simtă în siguranță în mediul universitar.

„UB are toate mecanismele de prevenire, sesizare, investigare, constatare, sancționare, monitorizare a cazurilor de hărțuire, dar și de consiliere a victimelor hărțuirii”, explica purtătorul de cuvânt al UB.

Profesorul Bădău a fost acuzat de către mai multe foste studente de abuz de putere și hărțuire sexuală

Horea-Mihai Bădău a fost acuzat de către foste studente de comportament nepotrivit în două investigații de presă documentate de jurnaliștii Carla Lunguți și Cristian Lupșa, publicate pe Rise Project și Scena9. El a negat constant acuzațiile care i se aduc de către fostele sale studente. ​​

Comisia de Etică a Universității din București (UB) a decis că profesorul Horea-Mihai Bădău a încălcat Codul de etică și deontologie al universității, după ce mai multe studente au acuzat un comportament nepotrivit al cadrului didactic.

După publicarea materialelor de presă, Bădău, care preda la Universitatea Lorraine din Franța (fiind în concediu fără plată la FJSC), a fost suspendat de la catedră până pe 20 mai, conform Rise Project.

„L-am suspendat pe Horea Mihai Bădău, având în vedere riscul ca activitățile facultății să fie afectate din cauza nivelului ridicat de emoție provocat de dezvăluirea unor presupuse fapte care au avut loc în România. Aceste acuzații se referă la evenimente care au avut loc în România și, prin urmare, intră în competența Universității din București și a autorităților statului român”, a explicat Hélène Boulanger, președintele Universității din Lorraine, conform Rise Project.

Cele două investigații în care foste studente vorbesc despre comportamentul profesorului Horea-Mihai Bădău:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse5 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse12 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse17 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul