Actualitate
Profesorul Horea-Mihai Bădău, acuzat de hărțuire sexuală de către foste studente, și-a dat demisia de la Facultatea de Jurnalism din București
Profesorul Horea-Mihai Bădău, pe care mai multe foste studente l-au acuzat de hărțuire sexuală, și-a dat demisia, joi, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din București (UB). Bădău se afla în concediu fără plată, însă a fost chemat din concediu pentru a putea fi constituită o comisie disciplinară care să se pronunțe asupra acuzațiilor care i se aduc. Acum, dată fiind demisia, comisia disciplinară nu mai poate fi constituită.
Universitatea din BucureștiFoto: AGERPRES
Informația conform căreia Horea-Mihai Bădău și-a dat demisia a fost confirmată, vineri, pentru HotNews.ro, de către purtătorul de cuvânt al Universității din București, Bogdan Oprea.
Asociația Studenților la Comunicare din FJSC a amenințat la finalul lunii martie că studenții vor refuza să participe la orele profesorului Horea-Mihai Bădău dacă acesta va alege să predea, în contextul în care el a fost chemat din concediu fără plată pentru a putea fi cercetat cu privire la acuzațiile de abuz de putere și hărțuire sexuală.
Purtătorul de cuvânt al universității, Bogdan Oprea, a transmis la acea vreme că studenții nu au de ce să nu se simtă în siguranță în mediul universitar.
„UB are toate mecanismele de prevenire, sesizare, investigare, constatare, sancționare, monitorizare a cazurilor de hărțuire, dar și de consiliere a victimelor hărțuirii”, explica purtătorul de cuvânt al UB.
Profesorul Bădău a fost acuzat de către mai multe foste studente de abuz de putere și hărțuire sexuală
Horea-Mihai Bădău a fost acuzat de către foste studente de comportament nepotrivit în două investigații de presă documentate de jurnaliștii Carla Lunguți și Cristian Lupșa, publicate pe Rise Project și Scena9. El a negat constant acuzațiile care i se aduc de către fostele sale studente.
Comisia de Etică a Universității din București (UB) a decis că profesorul Horea-Mihai Bădău a încălcat Codul de etică și deontologie al universității, după ce mai multe studente au acuzat un comportament nepotrivit al cadrului didactic.
După publicarea materialelor de presă, Bădău, care preda la Universitatea Lorraine din Franța (fiind în concediu fără plată la FJSC), a fost suspendat de la catedră până pe 20 mai, conform Rise Project.
„L-am suspendat pe Horea Mihai Bădău, având în vedere riscul ca activitățile facultății să fie afectate din cauza nivelului ridicat de emoție provocat de dezvăluirea unor presupuse fapte care au avut loc în România. Aceste acuzații se referă la evenimente care au avut loc în România și, prin urmare, intră în competența Universității din București și a autorităților statului român”, a explicat Hélène Boulanger, președintele Universității din Lorraine, conform Rise Project.
Cele două investigații în care foste studente vorbesc despre comportamentul profesorului Horea-Mihai Bădău:
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



