Connect with us

Actualitate

Vladimir Putin intenționează să se deplaseze în China pentru a se întâlni cu Xi Jinping. Kremlinul nu oferă un posibil calendar

Publicat

pe

​Vizita efectuată în această săptămână de Serghei Lavrov la Beijing poate fi văzută drept una pregătitoare pentru „contacte viitoare la cel mai înalt nivel”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a confirmat că Vladimir Putin este interesat de o deplasare în China.

Vladimir Putin și Xi JinpingFoto: Sergei Guneyev / AFP / Profimedia Images

„Într-adevăr, astfel de contacte sunt plănuite şi există o înţelegere a oportunităţii şi necesităţii lor, dat fiind nivelul înalt al relaţiilor prieteneşti între Federaţia Rusă şi China”, a transmis Dmitri Peskov.

Cu toate acestea, Kremlinul a subliniat că nu există un orizont de timp pentru o întâlnire între Vladimir Putin și Xi Jinping.

„Considerăm încă prematur să specificăm orice calendar. Vă vom informa despre tot imediat ce suntem pregătiţi”, a afirmat Peskov.

Vizita lui Vladimir Putin la Beijing a generat speculații în presa internațională. Reuters a relatat luna trecută că Putin va efectua o vizită în China în luna mai pentru a discuta cu omologul său Xi Jinping, în ceea ce ar putea fi prima sa călătorie peste hotare a liderului de la Kremlin în noul său mandat prezidenţial.

Vizita lui Lavrov la Beijing

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a efectuat o vizită de două zile în Beijing, pe 8 și 9 aprilie. Conflictele din Ucraina, Gaza și securitatea în regiunea euroasiatică se numără printre subiectele discutate de către miniștrii de externe din China și Rusia cu ocazia unei deplasări efectuate la Beijing de către Serghei Lavrov, relatează AFP și Reuters.

„Ministrul de Externe Lavrov și cu mine am avut o comunicare aprofundată despre mai multe probleme internaționale și regionale, inclusiv conflictele din Ucraina și Palestina-Israel”, a declarat Wang Yi, într-o conferință de presă organizată la finalul întrevederii.

China și Rusia trebuie să stea de partea „echității și justiției”, i-a spus marți ministrul de externe Wang Yi omologului său, Serghei Lavrov.

„China și Rusia trebuie să stea în mod clar de partea progresului istoric, de partea echității și justiției”, a precizat Wang, care a adăugat că cele două părți vor „continua să mențină legături strânse sub diferite forme”.

La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a mulțumit Chinei pentru „sprijinul” acordat și pentru mesajul transmis după recenta realegere a președintelui Vladimir Putin pentru al cincilea mandat de președinte.

„Xi Jinping a fost printre primii care i-au transmis felicitări președintelui ales Putin și suntem recunoscători în general prietenilor noștri chinezi pentru acest sprijin”, a spus Lavrov.

Rusia și China au agreat să înceapă un dialog privind securitatea în regiunea euroastiacă, a mai precizat Serghei Lavrov.

„A fost ridicată problema asigurării securității euroastiace”, a spus Lavrov în conferința de presă. „Iar prietenii mei chinezi și eu am agreat să începem un dialog cu implicarea altor oameni înțelepți privind această chestiune”.

În schimb, oficialul rus a criticat Occidentul pentru ceea ce a numit „sancțiuni ilegale” impuse Rusiei.

Occidentul „implementează sancțiuni ilegale pe numele mai multor state, Rusia este printre ele”, a spus Lavrov. „Politica aceasta a început să fie aplicată activ Chinei, de asemenea”, a continuat el.

De la declanşarea atacului Rusiei asupra Ucrainei în februarie 2022, relaţiile dintre Moscova şi Beijing s-au întărit foarte mult.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse9 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse15 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse21 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul