Actualitate
Parlamentul „intră” în campanie electorală / Președintele Camerei Deputaților spune că „activitatea se va desfășura hibrid” / Plata indemnizațiilor demnitarilor, nemodificată
Apropierea campaniei electorale încetinește activitatea legislativă. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat marți că este posibil ca anumite şedinţe de plen să se desfăşoare în sistem hibrid. Luni, Comisia de buget-finanțe a solicitat să lucreze online până la finalul sesiunii parlamentare, „având în vedere contextul politic actual marcat de apropierea alegerilor locale şi europarlamentare” din 9 iunie.
plen Parlament Foto: AGERPRES
În ultimele două săptămâni, deputații și senatorii au avute ședințe de plen o singură dată pe săptâmână, restul zilelor de muncă fiind trecută activitate în comisii. În schimb, în practică, comisiile de specialitate se reunesc doar o dată pe saptămână cu activitate de câteva ore, restul fiind „studiu individual”.
„E foarte posibil ca pe măsură ce ne apropiem de campania electorală şi anumite şedinţe de plen să se poată desfăşura în sistem hibrid. Eu va trebui să fiu la tribună, că de aici se conduc şedinţele (…) Faptul că se lucrează în sistem online nu înseamnă că nu se lucrează. Se adoptă aceleaşi rapoarte, se transmit la plen aceleaşi rapoarte, se legiferează aşa cum se legiferează în sistem aşa cum se legiferează în sistem fizic”, a declarat, marți, Alfred Simonis.
El a spus că activitatea desfăşurată în sistem hibrid nu va afecta veniturile deputaţilor, pentru că indemnizaţia nu e calculată pe baza momentelor sau „timpului petrecut în bancă”, ci pe baza activităţii şi a legilor pe care le adoptă.
„Indemnizaţia nu e calculată pe baza momentelor sau timpului pe care îl petreci în bancă, ci pe baza activităţii şi a legilor pe care le adoptă. Că votezi online sau că votezi fizic e aceeaşi lege adoptată şi are aceleaşi efecte”, a explicat Simonis.
Cât câștigă un parlamentar
Indemnizația de bază pentru senatori și deputați este de 18.720 de lei brut pe lună, iar liderii de grup încasează în plus aproximativ 2.000 de lei. De asemenea, președinții Camerelor au o indemnizație de 24.000 de lei brut pe lună, puțin peste 13.000 de lei net.
Totodată, pe lângă indemnizația lunară, parlamentarii primesc și o sumă forfetară dedicată cheltuilelilor cu personalul și cabinetul parlamentar. Suma forfetară este de 35.500 de lei pe lună. O ultimă modificare din 2023, printr-o hotărâre a conducerii Parlamentului, le permite acestora să folosească banii publici pentru a se promova pe reţelele de socializare, pentru organizarea de evenimente, conferinţe, pentru consultanţă şi cursuri de formare profesională
Hotărârea prevede că aceste cheltuieli decontate pe baza declaraţiei pe propria răspundere se stabilesc în limita maximă de 50% din suma forfetară.
Conform procedurii legislative și regulamentului de funcționare, Senatul și Cmera Deputaţilor se întrunesc anual în două sesiuni ordinare, dar poate fi convocate şi în sesiuni extraordinare. Prima sesiune ordinară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie, iar cea de-a doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârsitul lunii decembrie.
De regulă, şedinţele plenare ale Camerei Deputaților, respectiv Senatului, conform cutumei, se ţin de cel puțin două ori pe săptămână iar şedinţele comisiilor permanente o dată sau de câte ori este nevoie. Ziua de vineri a fiecărei saptamâni este consacrată activităţii membrilor Camerei în circumscripţiile electorale.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Uncategorizedacum O săptămânăSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum O săptămânăZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială



