Actualitate
VIDEO Erdogan, întâlnire cu liderul Hamas. El le-a cerut palestinienilor „unitate”
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP și Agerpres.
Recep Tayyip Erdogan l-a primit la Istanbul pe liderul Hamas, Ismail HaniyehFoto: Turkish presidency apaimages / imago stock&people / Profimedia
Cei doi lideri s-au întâlnit mai mult de două ore şi jumătate la Palatul Dolmabahce, pentru prima lor reuniune oficială de la începutul războiului din Gaza, în octombrie anul trecut.
Haniyeh a fost însoţit de Khaled Meshaal, unul dintre liderii de top ai Hamas, iar din partea turcă au mai participat la întâlnire ministrul de externe Hakan Fidan şi şeful serviciului de informaţii (MIT) Ibrahim Kalin.
Conform imaginilor difuzate de preşedinţia turcă, Erdogan şi-a întâmpinat călduros oaspeţii, care sunt descrişi drept „terorişti” de Israel şi ţările occidentale.
Şeful statului turc a respins întotdeauna acest termen şi consideră Hamas o mişcare de „eliberare”.
„Este vital ca palestinienii să acţioneze în unitate în acest proces. Cel mai puternic răspuns la Israel şi calea spre victorie este prin unitate şi integritate”, a spus el, conform unui comunicat emis de preşedinţia turcă după întâlnire.
După recentele tensiuni dintre Israel şi Iran, Erdogan a subliniat, de asemenea, „importanţa de a acţiona în aşa fel încât să se menţină atenţia asupra Fâşiei Gaza”.
Vizita unor înalţi oficiali ai Hamas la Istanbul vine în contextul în care Qatar, a cărui mediere stagnează, declară că doreşte să-şi „reevalueze” rolul între Israel şi Hamas.
În ciuda legăturilor sale strânse cu aceasta din urmă, Ankara a fost până acum marginalizată.
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a criticat întâlnirea. „Alianţa Frăţiei Musulmane: violuri, crime (…) Erdogan, să-ţi fie ruşine!”, a scris el pe reţeaua X, într-un mesaj în engleză şi turcă.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



