Actualitate
Irakul cere ca misiunea ONU să plece până la sfârșitul anului 2025
Guvernul irakian a cerut ONU să pună capăt misiunii sale politice, prezentă în țară de peste 20 de ani, până la sfârșitul anului 2025, afirmând că nu mai este necesară, potrivit unei scrisori consultate vineri de AFP.
Premierul irakian Mohammed Shia’ Al Sudani alaturi de presedintele iranian Ebrahim RaisiFoto: Iranian Presidency / Zuma Press / Profimedia
În această scrisoare adresată Consiliului de Securitate, premierul Mohammed Șia al-Sudani descrie „evoluțiile pozitive și succesele” guvernelor succesive și îndeplinirea mandatului Misiunii de asistență a Națiunilor Unite pentru Irak (UNAMI), prezentă din 2003.
În aceste condiții, „după 20 de ani de tranziție democratică și diverse provocări depășite, motivele pentru prezența unei misiuni politice în Irak nu mai există”, a continuat el.
Prin urmare, „solicităm încetarea mandatului misiunii (…) în mod permanent la 31 decembrie 2025”. Cu condiția ca Misiunea să se concentreze de acum până atunci pe chestiuni legate de reforma economică, lupta împotriva schimbărilor climatice și problemele de dezvoltare.
Mandatul misiunii, care a fost creată de Consiliul de Securitate în 2003 la cererea guvernului irakian, consolidat în 2007 și reînnoit în fiecare an, include, de asemenea, sprijinirea guvernului în eforturile sale în vederea unui dialog politic incluziv, a reconcilierii naționale, a organizării de alegeri și a reformei sectorului de securitate.
Atunci când mandatul a fost reînnoit ultima dată în mai 2023, Consiliul, care urmează să dezbată această chestiune săptămâna viitoare, i-a cerut secretarului general să lanseze o revizuire strategică a misiunii, încredințată diplomatului german Volker Perthes.
În concluziile sale, prezentate în martie, acesta a remarcat că, „având în vedere amenințările și provocările actuale la adresa păcii și securității în Irak”, „funcțiile politice de bază ale Misiunii (…) rămân relevante”.
Cu toate acestea, misiunea, care la sfârșitul anului 2023 număra peste 700 de persoane, „în forma sa actuală, pare prea mare”, a apreciat el, cerând să se înceapă transferul sarcinilor sale către autoritățile naționale competente și alte entități ONU de pe teren „într-un mod responsabil, ordonat și gradual”.
Acesta a concluzionat că „perioada de doi ani identificată de guvern pentru retragerea misiunii ar putea fi suficient timp pentru a face mai multe progrese și pentru a-i asigura pe cei mai sceptici din peisajul politic și social irakian” că această tranziție „nu va cauza un regres în ceea ce privește progresul democratic și nu va amenința pacea și securitatea”.
-
Diverseacum 3 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 5 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității
-
Diverseacum 16 oreRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Sportacum 19 oreABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4



