Connect with us

Actualitate

Zeci de țări au confirmat participarea la summitul de pace pentru Ucraina, anunță Elveția. Ce obiectiv concret vizează conferința

Publicat

pe

Elveţia a primit până în prezent peste 50 de confirmări din partea celor peste160 de delegaţii pe care le-a invitat să participe la un summit care va avea loc la mijlocul lunii iunie și care, speră, Berna, va deschide calea pentru un proces de pace în Ucraina, a anunţat miercuri preşedinta elveţiană Viola Amherd, potrivit Reuters.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se întâlnește cu președinta Confederației Elvețiene, Viola Amherd, în cadrul unei vizite de lucru în Elveția, la Berna, pe 15 ianuarie 2024.Foto: Ukraine Presidency via Bestimage / Bestimage / Profimedia

Vorbind la o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz, la Berlin, preşedinta Elveţiei a spus că guvernul său încearcă să aducă o participare cât mai largă la respectiva reuniune, dar China încă nu a confirmat participarea.

State din America de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu se numără printre cele care au confirmat că vor lua parte la conferinţă, iar aproximativ jumătate dintre ţările ce au confirmat participarea sunt state europene, potrivit preşedintei Viola Amherd, care a precizat că ar mai putea surveni până în ultimul moment schimbări în lista participanţilor.

Rusia nu a fost invitată la conferinţă şi a transmis de altfel că nu va lua parte la ea nici dacă va fi invitată, considerând că Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră după ce s-a alăturat sancţiunilor occidentale contra Moscovei, şi a estimat prin urmare că fără participarea ei o asemenea conferinţă nu are sens şi va fi organizată în zadar, scrie Agerpres.

Summitul pleacă de la „formula de pace” propusă de Zelenski

Conferinţa din Elveţia, care în lipsa unor contacte directe ruso-ucrainene nu va fi o conferinţă de pace, va fi organizată la cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi va avea ca bază „formula de pace” propusă de acesta, care cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti.

Moscova consideră aceste puncte ca fiind de fapt o cerere de capitulare, astfel că a respins planul şi a cerut Kievului să recunoască „noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea peninsulei Crimeea şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.

Ucraina încearcă în prezent să atragă sprijin internaţional pentru poziţia sa la reuniunile internaționale care se desfășoară fără Rusia, cum este cea din Elveţia.

Potrivit anunţului guvernului elveţian, această „Conferinţă la nivel înalt asupra păcii în Ucraina” va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a se ajunge la o pace globală, justă şi durabilă în Ucraina, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional.

Astfel, unul dintre obiectivele summitului va fi crearea „unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace”.

Conferința, care va avea loc pe 15-16 iunie, într-o stațiune de pe malul unui lac din apropierea orașului central Lucerna, se va concentra și pe alte probleme de interes global, cum ar fi siguranța nucleară, libertatea de navigație, securitatea alimentară și problemele umanitare, conform ministerului elvețian de Externe.

Citiți și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse2 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul