Connect with us

Actualitate

FOTO Credincioşi din întreaga lume s-au rugat împreună la impresionantul pelerinaj de la Şumuleu Ciuc (reportaj)

Publicat

pe

Credincioşi din întreaga lume s-au adunat, sâmbătă, la Şumuleu Ciuc, la impresionantul pelerinaj de Rusaliile Catolice dedicat Fecioarei Maria şi s-au rugat împreună pentru reînnoire sufletească, linişte şi pace, relatează Agerpres într-un reportaj de la eveniment.

Marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu CiucFoto: Agerpres

În ciuda ploii torenţiale cu care a început ziua, oamenii au început să urce în şaua dintre dealul Şumuleu Mare şi Şumuleu Mic încă de la primele ore ale dimineţii, înfruntând temperaturile scăzute şi mergând cu grijă pe drumul care îi ducea la altarul în aer liber de unde urma să se oficieze liturghia de Rusalii.

„Am 75 ani şi m-am gândit să vin în acest an, pentru că anul viitor poate nu o să mai pot. A fost greu drumul, dar am reuşit. Acum mă rog, mai întâi să se oprească ploaia, iar apoi pentru sănătate şi linişte”, a spus un pelerin din Sâncrai de Mureş.

La fel cum au făcut strămoşii lor în urmă cu câteva secole, mulţi dintre pelerini s-au oprit la biserica franciscană şi s-au rugat la statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în centrul acestui pelerinaj, iar alţii au ales să se închine la o replică a statuii, amplasată lângă altarul în aer liber.

De asemenea, unii dintre credincioşi au mers spre locul de oficiere a liturghiei pe un drum abrupt, denumit „Drumul Crucii”, care începe la câteva sute de metri de catedrala franciscană şi pe care se află 14 cruci simbolizând locurile unde Iisus s-a oprit pe Golgota.

„Nu mi se pare că e un drum lung sau greu. E un drum pe care îl facem cu bucurie, chiar dacă e obositor. Înainte am mers şi pe Calea Crucii, dar acum nu îmi mai permite vârsta. Venim în fiecare an, de peste zece ani. Simt o bucurie şi o linişte sufletească când vin aici şi mă rog la Fecioara Maria pentru sănătate şi pace”, a spus un bărbat care a venit la Şumuleu Ciuc din Sighetul Marmaţiei, împreună cu toată familia.

„Eu aici simt că sunt mai aproape de Dumnezeu”

Din grupurile de pelerini au făcut parte credincioşi de toate vârstele, de la copii de câteva luni, purtaţi în braţe sau în cărucioare de părinţi, până la vârstnici care au parcurs drumul încet, în ciuda problemelor de sănătate, sprijinindu-se de bastoane sau de braţele cuiva drag.

Cu toţii au rostit rugăciuni, au cântat imnuri bisericeşti şi au mărturisit că prezenţa la acest eveniment le înalţă sufletele.

„Vin aici de foarte mulţi ani, de mic copil, atunci când nu se putea, dar ne aduceau părinţii (în perioada comunistă – n. r.). Este un lucru extraordinar să vii aici. Am venit pe jos din Gheorgheni, asta înseamnă în jur de 60 kilometri (…) Pe lângă faptul că e foarte frumos, acest pelerinaj îţi oferă foarte mult din punct de vedere sufletesc. (…) Eu aici simt că sunt mai aproape de Dumnezeu. Pe drum m-am rugat foarte mult, am o familie de patru copii (…) şi m-am rugat să fim bine, să fim uniţi, să încercăm să lucrăm împreună. Dumnezeu este în casa noastră, în sufletele noastre. Eu cred că fără Dumnezeu nu prea merită să facem niciun pas”, a spus Kopacz Zoltan.

Motto-ul evenimentului religios din acest an a fost „Reînnoiţi-vă!” şi toţi cei care au participat, pelerini şi preoţi, au vorbit despre reînnoirea sufletească şi despre reînnoirea în credinţă.

„Strămoşii secuilor din zilele noastre, în urmă cu 500 ani, au promis că în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, vor veni la Şumuleu Ciuc să ceară acest lucru de la Dumnezeu, acest har: să rămână statornici în credinţa şi virtuţile strămoşilor lor. În acest an, această rugăciune o facem în urma unui motto al acestui an, `să ne reînnoim, să vă reînnoiţi!`. Şi de aceea venim aici, la Şumuleu Ciuc, în această sărbătoare, pentru a cere de la Bunul Dumnezeu ca să ne putem reînnoi în credinţa noastră, în virtuţile noastre, să ne reînnoim plăcut lui Dumnezeu. (…) În acest an, 2024, Ordinul nostru franciscan sărbătoreşte un jubileu de 800 de ani de când Sfântul Francisc a primit rănile lui Iisus Hristos, fiind primul sfânt stigmatizat. Într-un mod aparte, aducem rănile noastre la Şumuleu Ciuc, ca să le vindece Iisus Hristos, să înviem împreună cu El şi astfel să ne reunim şi să se reînnoiască viaţa noastră în Iisus Hristos, chiar dacă suntem răniţi pe drumul vieţii”, a spus părintele Guia Laurean Hugo, de la biserica fraciscană din Şumuleu Ciuc.

Un loc de întâlnire a maghiarilor din întreaga lume

Printre cei veniţi la pelerinaj se numără credincioşi romano-catolici din toată Europa, dar şi din Canada sau Australia.

Unii dintre pelerini au parcurs pe jos distanţe impresionante, venind de la peste 1.000 de kilometri şi petrecând pe drum aproximativ 60 de zile.

Un bărbat venit din Ungaria a mărturisit că în afară de reînnoirea sufletească pe care o simte când participă la slujbă, la Şumuleu este şi un loc de întâlnire a maghiarilor din întreaga lume.

„De 14 ani venim, este o reînnoire sufletească şi nu se poate descrie în cuvinte ceea ce se întâmplă aici, trebuie să simţi. Simţi o schimbare în suflet, în sentimente”, a spus acesta.

La Şumuleu Ciuc vin şi pelerini români, fie din curiozitate, fie pentru că spun că acest loc este unul deosebit, care aduce linişte în suflet.

„Şumuleu Ciuc este un loc de care te îndrăgosteşti şi nu te plictiseşti. (…) Spre deosebire de alte pelerinaje din alte locuri, puhoiul acesta de lume are un calm al lui, are o tihnă şi are o ordine incredibilă, ceea ce este absolut de apreciat. Nu am să intru în detalii, dar vă recomand şi vă invit cu toată căldura să veniţi la Şumuleu Ciuc. Este un loc de care îndrăgosteşti şi nu te plictiseşti”, a spus Nae Roman, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Slujba religioasă a început la ora 12.30 şi a fost oficiată de episcopul diecezei romano-catolice din oraşul ungar Pécs, Felfoldi Laszlo, care a avut cuvinte de învăţătură atât pentru cei prezenţi, cât şi pentru cei care urmăreau slujba de acasă, la radio sau la televizor.

„A merge în pelerinaj nu înseamnă altceva decât a simţi invitaţia şi impulsul de a parcurge împreună acest drum, cerându-i Domnului harul de a transforma nemulţumirile şi neîncrederile noastre trecute şi prezente în noi posibilităţi pentru binele comunităţii. Înseamnă să ne rupem de certitudinile şi de confortul nostru în căutarea unei noi vieţi pe pământ pe care Domnul vrea să ne-o ofere. În pelerinajul nostru să nu căutăm ceea ce ar fi putut fi şi nu a fost, ci mai degrabă ceea ce ne aşteaptă şi nu ne putem permite să pierdem”, a spus episcopul.

Acesta a transmis şi un mesaj tinerilor prezenţi în număr mare la eveniment, pe care i-a îndemnat să îşi aleagă modele cu adevărat bune şi să nu lase răul din lumea virtuală să le distrugă demnitatea.

„Trebuie să parcurgeţi în viaţă un drum pe care nimeni nu l-a mai parcurs până acum. Să aveţi pe drum modele cu adevărat bune, prieteni cu adevărat buni, care să vă facă viaţa mai frumoasă, cu care să vă ajutaţi unii pe alţii. Fiţi pretenţioşi, nu numai cu hainele, ci şi cu hrana spirituală şi mentală. Nu lăsaţi răul din lumea virtuală să vă distrugă demnitatea umană. Fiţi foarte sensibili, pentru că vă este mult mai greu să faceţi diferenţa între adevăr şi minciună, între realitate şi lumea virtuală”, a transmis episcopul Felfoldi Laszlo.

Peste 300.000 de persoane la Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc

La fel ca şi în anii trecuţi, printre pelerini, s-au numărat vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, şi secretarul de stat pentru politici naţionale din guvernul ungar, Potápi Árpád János, care a adus la Şumuleu panglici cu rugăciuni şi mesaje ale maghiarilor din întreaga lumea care nu au putut participa la pelerinaj.

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a arătat, într-o postare pe Facebook, că la pelerinaj au participat între 310.000 şi 330.000 de persoane, în vreme ce Ordinul Franciscan, organizatorul evenimentului sau reprezentanţii forţelor de ordine nu fac publice estimări legate de numărul celor prezenţi.

Manifestarea s-a încheiat, ca în fiecare an, cu intonarea imnului Ungariei şi a celui secuiesc.

O istorie de cinci secole

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană, care este considerată făcătoare de minuni, preoţii şi credincioşii fiind de părere că cel mai mare miracol al său este evenimentul care stă la originea pelerinajului.

În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, ar fi încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.

De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.

Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.

Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized3 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse3 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized3 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse4 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate5 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized5 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse5 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized6 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized6 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized7 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
Social2 săptămâni ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized2 săptămâni ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul