Actualitate
„O minoritate încăpățânată”. Londra amenință ambasada SUA cu un proces la Curtea Internațională de Justiție pentru neplata unor taxe de circulație
Ambasada de la Londra a Statelor Unite ale Americii a acumulat peste 14 milioane de lire sterline în taxe de trafic neplătite, aceasta fiind cea mai mare sumă datorată de vreuna din reprezentanțele diplomatice din capitala britanică, arată cifrele oficiale, citate marți de Politico.
Trafic în LondraFoto: stockex / Alamy / Alamy / Profimedia
Un comunicat publicat de Transport for London (TfL), compania responsabilă de rețeaua de transport din oraș, a arătat că ambasada americană a acumulat datorii de 14,6 milioane de lire sterline în cei 20 de ani de când a fost introdusă taxa de decongestionare a traficului din capitală.
Taxa din Londra a fost introdusă pentru a ușura traficul din acest oraș aglomerat. Este o cotizație zilnică care se aplică majorității vehiculelor, între orele 7.00 și 18.00 în zilele lucrătoare și între orele 12.00 și 18.00 în weekend.
TfL a precizat că, deși majoritatea ambasadelor din Londra își plătesc taxele, „o minoritate încăpățânată (…) refuză să facă acest lucru, în ciuda demersurilor noastre pe canale diplomatice”.
„Vom continua să urmărim toate cotizațiile pentru decongestionare neplătite și notificările de penalizare aferente și facem presiuni pentru ca această problemă să fie abordată la Curtea Internațională de Justiție”, au mai transmis reprezentanții companiei londoneze.
Ambasada SUA susține că este scutită de această „taxă”
Un purtător de cuvânt al ambasadei americane a afirmat, însă, că „în conformitate cu dreptul internațional, așa cum se reflectă în Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, poziția noastră este că taxa de decongestionare a traficului este o taxă de care misiunile diplomatice sunt scutite”.
Poziția reprezentanței diplomatice americane este contestată de organismul de transport din Londra.
„Taxa de decongestionare este o cotizație pentru un serviciu și nu o taxă. Acest lucru înseamnă că diplomații nu sunt scutiți de plata acesteia”, susțin reprezentanții TfL.
Pe lista datornicilor, a doua este ambasada Japoniei, care are de plată peste 10 milioane de lire sterline.
Suma totală neplătită de ambasadele din Londra pentru această taxă, din 2003 până în decembrie anul trecut, se ridică la 143,5 de milioane de lire sterline.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



