Connect with us

Actualitate

Incidentul de la zborul Londra-Singapore, provocat de turbulențe în aer limpede / Ce sunt aceste și de ce sunt cele mai periculoase

Publicat

pe

Turbulenţele atmosferice, similare cu cele care au provocat marţi decesul unui pasager în timpul unui zbor al companiei Singapore Airlines, reprezintă un fenomen care este uneori greu de prevăzut şi care, conform experţilor, cunoaşte o amplificare pe fondul schimbărilor climatice, transmite miercuri AFP, preluată de Agerpres.

Avion al Singapore AirlinesFoto: Mark Rodel Dela Rosa | Dreamstime.com

Turbulenţele sunt asociate cu o modificare a curenţilor de aer care afectează stabilitatea aeronavei în zbor.

Ele pot fi provocate de furtuni, mişcări de aer în jurul munţilor, fronturi de aer rece sau cald sau chiar de jetstreamuri – vânturi puternice care circulă în jurul Pământului la anumite latitudini.

Turbulențele în aer limpede sunt cele mai periculoase

„Chiar dacă meteorologii deţin instrumente excelente pentru prezicerea turbulenţelor, acestea nu sunt perfecte şi se pot produce turbulenţe neaşteptate”, a declarat pentru AFP Thomas Guinn, profesor la Universitatea Aeronautică Embry-Riddle din Florida, Statele Unite.

În ceea ce priveşte zborul de marţi, „primele elemente par să indice turbulenţe în aer limpede, cel mai periculos tip de turbulenţă”, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Însoţitorilor de Bord CWA, care reprezintă câteva zeci de mii de însoţitori de bord.

Aceste turbulenţe produse în „aer limpede” sunt definite drept „turbulenţe bruşte şi semnificative ce se produc în zone lipsite de nori şi provoacă zdruncinarea violentă a aeronavei”, potrivit Agenţiei de Aviaţie Civilă a Statelor Unite (FAA).

Ele sunt „deosebit de problematice deoarece sunt întâlnite adesea în mod neaşteptat şi frecvent, fără să existe indicii vizuale care să-i avertizeze pe piloţi în legătură cu acest pericol”, conform FAA.

Potrivit agenţiei, acest tip de turbulenţe poate să apară în special în apropierea jetstreamurilor şi este asociat în mod normal cu un fenomen de forfecare a vântului (schimbări bruşte ale vitezei şi/sau direcţiei vântului).

Potrivit unui raport din 2021 al Consiliului naţional pentru siguranţa transporturilor din SUA, turbulenţele continuă să reprezinte „o cauză semnificativă a accidentelor şi rănirilor”.

Cu toate acestea, „decesele asociate turbulenţelor produse în timpul zborurilor comerciale sunt, din fericire, foarte rare”, a remarcat Paul Williams, profesor de ştiinţe atmosferice la Universitatea din Reading, Anglia. „Din câte ştiu, nu a existat niciun deces legat de turbulenţe în timpul unui zbor comercial după 2009”, a adăugat el într-un comunicat transmis AFP.

NUmărul turbulențelor grave se va dubla sau tripla în următoarele decenii

Însă, potrivit cercetărilor sale, criza climatică înrăutăţeşte frecvenţa turbulenţelor. „Schimbările climatice cresc diferenţa de temperatură dintre polii reci şi tropicele calde”, acestea din urmă „încălzindu-se mai rapid decât polii la altitudini de croazieră”, a explicat Williams. „Acest efect provoacă mai multă forfecare în jeatstrem, ceea ce generează mai multe turbulenţe”.

Potrivit lui Paul Williams, turbulenţele severe în „aer limpede” din Atlanticul de Nord au crescut deja cu 55% începând din anul 1979.

„Ultimele noastre previziuni indică o dublare, sau chiar o triplare, a turbulenţelor severe în jetstremuri în următoarele decenii, în cazul în care clima continuă să se încălzească conform aşteptărilor”, a adăugat el.

În opinia profesorului Thomas Guinn, pasagerii avioanelor ar trebui să-şi ţină centurile de siguranţă cuplate cât mai mult timp posibil. „Dacă acestea sunt fixate corect, riscul de accident este mult mai mic”.

Foto articol: © Mark Rodel Dela Rosa | Dreamstime.com

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized43 de minute ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized23 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Top Stiri Comisarul