Connect with us

Actualitate

NASA caută idei low-cost ca să aducă ieftin mostre de pe Marte și, mai ales, să reușească înaintea Chinei

Publicat

pe

Restricțiile bugetare impuse Agenției Spațiale Americane pentru anul 2025 sunt deja de notorietate, iar NASA nu a făcut un secret din faptul că una dintre cele mai dificile misiuni ale sale, Mars Sample Return, misiunea prin care își propunea să aducă în premieră mostre geologice de pe Marte, va fi cea mai afectată.

Suprafata martiana Foto: Sergiy Artsaba / Panthermedia / Profimedia

Prin urmare, NASA a anunțat că va fi nevoită să regândească proiectul, iar în acest scop a solicitat ajutorul colaboratorilor săi pentru a prezenta variante mai ieftine pentru o astfel de misiune.

Chiar dacă nu respinge ideea recuperării mostrelor de roci și sol marțian, un grup de cercetători de la universitățile din California (UCLA) și Arizona (UA), precum și de la Universitatea Open din Marea Britanie, propune o variantă cu mult mai ieftină și mult mai puțin riscantă decât Mars Sample Return.

Nu este vorba despre mostre geologice, ci despre unele atmosferice

E adevărat, nu este vorba despre mostre geologice, ci despre unele atmosferice. Însă acestea pot oferi informații cel puțin la fel interesante privind trecutul și evoluția Planetei Roșii, susțin cercetătorii, într-un studiu pe care l-au prezentat în cadrul celei de a 55-a Conferințe de Științe Lunare și Planetare care a avut loc recent în Texas, SUA.

Specialiștii afirmă că recuperarea mostrelor geologice ar putea oferi doar informații parțiale despre trecutul geologic al planetei Marte, atâta vreme cât nu cunoaștem compoziția detaliată a atmosferei marțiene și, implicit, modul în care aceasta a interacționat cu rocile și solul. Aceștia aduc exemplul meteoriților marțieni, care pot conține gaze nobile, așa cum ar fi kriptonul sau xenonul. Însă există cel puțin alte două componente atmosferice pe care oamenii de știință nu le-au identificat.

Costurile de 11 miliarde de dolari necesare misiunii Mars Sample Return sunt considerate nerealiste

O sondă care să străbată atmosfera Planetei Roșii cu o viteză de șase kilometri pe secundă și care să colecteze mostre din aceasta înainte de a reveni pe Terra ar putea fi una dintre opțiuni, conform autorilor studiului. Există și un precedent, subliniază autorii studiului, sonda Stardust, lansată de NASA în anul 1999, care a colectat cu succes mostre din praf din coama cometei Wild 2.

O altă opțiune ar fi o sondă care să amartizeze și care să colecteze într-un recipient etanș, dotat cu un compresor, mostre de gaze cu un volum de sute de ori mai mare decât cel obținut fără compresie, de roverul Perserverance. De fapt, așa cum am subliniat, mostre de atmosferă marțiană au fost deja colectate de roverul în cauză.

Acestea au fost obținute atunci când roverul urma să obțină mostre dintr-o rocă, însă a colectat doar gaz. Problema este că toate mostrele colectate de Perseverance ar fi putut ajunge pe Terra prin intermediul misiunii Mars Sample Return, una aflată în stand-by deocamdată, atâta vreme cât costurile de 11 miliarde de dolari necesare misiunii au fost considerate nerealiste.

Proiectul SCIM a trecut de fazele preliminare și nu depășește un miliard de dolari

Autorii studiului au menționat proiectul SCIM (Sample Collection for Investigation of Mars), un proiect propus în anul 2002 de mai mulți specialiști NASA, care prezenta ideea recuperării de mostre atmosferice marțiene, de la o altitudine de 40 de kilometri (limita superioară a troposferei Planetei Roșii), precum și aducerea lor pe Terra.

SCIM a trecut de fazele preliminare ale analizelor celor de la NASA și a ajuns în semifinalele programului Mars Scout Program, unul care teste proiecte de misiuni cu riscuri și costuri reduse pentru recuperarea de mostre marțiene. Însă SCIM nu a mai trecut de această etapă și a fost abandonat.

Costurile estimative ale misiunii, conform studiului inițial, nu ar fi depășit 1 miliard de dolari. De fapt, o organizație non-profit americană, BoldlyGo, condusă de Jon Morse, fostul director al Departamentului de Astrofizică de la NASA, a lansat în anul 2014 o campanie publică de strângere de fonduri pentru a resuscita proiectul. Fără succes însă.

NASA nu a prezentat un răspuns oficial la propunerea oamenilor de știință amintiți. Însă, cu misiunea Mars Sample Return aflată în situația de a reveni pe planșele de proiectare, și cu singurele mostre, cele colectate de roverul Perserverance, în imposibilitatea de a fi aduse prea curând pe Terra, un proiect low-cost ar putea fi o opțiune viabilă.

Cel puțin în condițiile în care China deja a lansat o misiune pentru e recupera mostre de sol lunar de pe fața îndepărtată a Lunii și, din declarațiile oficiale, intenționează să aducă și primele mostre de sol marțian, înaintea celor de la NASA.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul