Connect with us

Actualitate

Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei, dar regretă că unele restricţii sunt încă în vigoare

Publicat

pe

Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de victime şi de oportunităţi pierdute în încercarea de a opri agresiunea Moscovei, scrie sâmbătă agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

Soldat ucrainean din zona HarkovFoto: Diego Herrera Carcedo / AFP / Profimedia

„Acesta este un pas binevenit care ne va permite acum să protejăm mai bine Ucraina şi pe ucraineni de teroarea rusă şi de încercările de extindere a războiului”, a scris preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe reţeaua de socializare X, vineri seară, mulţumindu-i omologul său american Joe Biden pentru „sprijinul său vital”.

Ucraina poate utiliza acum împotriva teritoriului rus unele arme furnizate de Statele Unite aproape de frontiera ucraineano-rusă pentru a proteja regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a deschis în urmă cu câteva săptămâni un nou front.

„Trebuie să continuăm să facem tocmai aceşti paşi decisivi şi eficienţi pentru a garanta avantajul strategic al lumii democratice în această confruntare, în care nu doar viitorul Ucrainei se stabileşte”, a insistat Zelenski.

Mulţi analişti consideră că unul dintre aceşti paşi suplimentari ar fi acela de a permite Ucrainei să folosească rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei, ceea ce ar reduce semnificativ riscul prezentat de bombele aeriene ghidate ruse şi ar afecta logistica militară rusă.

Cu toate acestea, decizia Washingtonului nu include aceste rachete, „pentru că acest lucru este făcut pentru a oferi Ucrainei posibilitatea de a se apăra”, a declarat directorul pentru Afaceri Europene al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, Michael Carpenter, într-un interviu acordat televiziunii ucrainene.

Restricţii în vigoare şi sentimentul lipsei urgenţei

„Dacă aliaţii ar fi acţionat mai decisiv, poate că Rusia ar fi putut fi oprită mult mai devreme, încă din 2022”, a declarat pentru agenția EFE Victoria, o voluntară civilă în vârstă de 57 de ani din Harkov.

După ce a fost martoră la distrugerea cauzată de atacurile continue ale Rusiei asupra celui de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, ea a fost dezamăgită de încetineala cu care partenerii Ucrainei au convenit să furnizeze echipamente esenţiale şi să ridice restricţiile privind utilizarea acestuia.

„La intrarea în al treilea an al acestui război, este evident că aceste restricţii costă vieţi şi teritorii ucrainene”, a punctat la rândul său grupul de analiză militară ucraineană „Frontelligence”.

Potrivit analistului militar Oleksandr Kovalenko, Ucraina are nevoie de rachete americane pentru a ataca bazele aeriene rusești unde sunt staţionate bombardierele tactice folosite pentru a lansa în fiecare lună mii de bombe aeriene ghidate împotriva poziţiilor şi a zonelor rezidenţiale ucrainene.

„Alte arme, inclusiv rachetele furnizate de Marea Britanie şi Franţa, nu vor fi la fel de eficiente”, a declarat Kovalenko pentru EFE.

Potrivit „Frontelligence”, întârzierile şi restricţiile pot duce la închiderea unei „ferestre critice de oportunitate”, prelungind astfel războiul.

Ocazii pierdute

Analiştii spun că acum, după ce Rusia şi-a dispersat forţele lângă Harkov şi le-a dislocat pe front, Ucraina va trebui să facă faţă unor ţinte mai mici, în loc să poată neutraliza marile aglomerări de trupe cu mai puţine atacuri.

Încă mai există câteva ţinte valoroase, dar atacurile nu vor mai fi la fel de eficiente cum ar fi fost dacă Ucraina ar fi putut ataca teritoriul rusesc atunci când Moscova pregătea ofensiva, subliniază „Frontelligence”.

„În acest război, ajutorul sosit la timp şi permisiunea de a lovi joacă un rol crucial”, au subliniat analiştii şi au cerut ridicarea tuturor restricţiilor asupra tipului de arme şi de ţinte, cu excepţia infrastructurilor civile sau nucleare.

„Reducerea restricţiilor este o recunoaştere a faptului că nu rezultă nimic bun din calculele politice nesănătoase care prevalează asupra unei strategii militare solide”, a subliniat analistul militar Mikola Bielieskov.

Dacă se acordă prioritate capacităţii Ucrainei de a se apăra, aceste restricţii vor fi în cele din urmă ridicate, a declarat Bielieskov pentru agenția EFE săptămâna aceasta, avertizând totodată cu privire la creşterea constantă a costului în vieţi şi în resurse folosite ineficient.

Aliaţii Ucrainei nu ar trebui să se oprească în faţa ameninţărilor ruse, crede Kovalenko.

„Rusia a trasat „ultimele linii roşii” tot timpul, dar singurul lucru pe care l-a făcut după ce una dintre aceste linii a fost depăşită a fost să traseze alta”, a scris Kovalenko pe canalul său Telegram.

___

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse16 minute ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul