„Stăpânii războiului hibrid” / De ce îi este așa de greu Occidentului să răspundă acțiunilor rusești de sabotaj? Analiză Financial Times

Campania tentativelor de sabotaj condusă de Rusia se întețește, într-o încercare de a presăra disensiune printre aliații Ucrainei, însă guvernele occidentale încă nu știu cum să răspundă, în timp ce încearcă să evite clauza de apărare reciprocă a NATO, respectiv articolul 5, potrivit unei analize Financial Times.

actiuni de sabotaj ale RusieiFoto: Micha Klootwijk / Alamy / Alamy / Profimedia

Problema acțiunilor sabotoare ale rușilor a ajuns pe primul loc în agenda aliaților occidentali ai Ucrainei în urma incidentelor recente, notează publicația.

Aici, trecem în revistă un presupus atac susținut de Rusia asupra unui depozit legat de Ucraina din Marea Britanie – pentru care doi britanici au fost acuzați în acest caz pentru că au ajutat serviciile rusești de informații -, un complot de sabotaj împotriva bazelor militare americane din Germania, încercări de a perturba rețelele feroviare ale Europei și bruierea sistemelor de navigație GPS ale aviației civile deasupra Mării Baltice. De asemenea, cel mai recent, Microsoft a avertizat că Rusia vizează Jocurile Olimpice de la Paris cu o campanie de dezinformare.

Proxy, agenți recrutați din bande criminale, atacuri care par aleatorii

Problema se arată a fi una complicată. În timp ce Rusia pare aproape o enciclopedie a războiului hibrid, pe care îl aplică sistematic cu toate potențialele sale arme, fie că acestea sunt de ordin „informațional, psihologic, operațional sau orice lucru care explodează”, Vestul ete foarte în urmă la acest aspect, observă un consilier occidental pe apărare citat de Financial Times. Vestul este atât de în urmă încât „îi lipsește chiar și un vocabular cu privire la ce înseamnă războiul hibrid”.

Moscova „observă în mod constant reacțiile noastre și testează pentru a vedea care dintre acțiunile lor funcționează – înainte de a continua cu mai multe”, a adăugat consilierul.

O problemă este că incidentele par adesea a fi aleatorii și împotriva unor ținte care nu au legătură cu Ucraina – cum ar fi un incendiu care a izbucnit într-un magazin Ikea din Lituania luna trecută, despre care Donald Tusk, premierul polonez, a sugerat că ar fi putut fi opera unor sabotori străini.

O altă problemă în formularea unui răspuns adecvat al Occidentului este că incidentele sunt adesea efectuate prin proxy, prin persoane sau entități pro-ruse, ceea ce face mai dificilă atribuirea directă a vinei pe Rusia. Kremlinul a respins constant acuzațiile guvernelor europene de război hibrid.

Un ofițer occidental de contrainformații a spus că utilizarea sporită de către Moscova a interpușilor a rezultat din recenta expulzare în masă de către Europa a sute de diplomați și spioni ruși. Mulți agenți neoficiali sunt acum atrași din bande criminale, a spus ofițerul, ceea ce a fost un semn că Occidentul a reușit să limiteze opțiunile Moscovei, deși acest lucru a adus și noi riscuri.

„Există un risc mai mare de daune colaterale și de victime, deoarece proxies nu sunt calificați în spionaj, cum ar fi explozibili”, a spus ofițerul.

Polonia a fost un punct central al eforturilor de sabotaj rusești, deoarece este un nod al livrărilor militare vestice către Ucraina.

În ultima lună, autoritățile au arestat mai multe persoane sub acuzații de spionaj și sabotaj. Cei mai mulți dintre ei au fost recrutați din crima organizată, iar Tusk a spus că au fost „direct implicați în numele serviciilor [de informații] ruse”.

Un proces în trei etape pentru a contracara războiul hibrid al Rusiei?

Oficialii au spus că Moscova a desfășurat așa-numite „măsuri active” similare încă din anii 1920 și că modul de a le contracara cel mai bine este un subiect la fel de vechi precum tactica în sine. Dar gândirea actuală, așa cum a fost explorată într-un raport recent UE-NATO și într-o anchetă a Parlamentului Regatului Unit, implică de obicei un proces în trei etape.

Prima etapă este să recunoaștem că atacurile au loc și să fie numite. A doua implică construirea rezistenței naționale – prin consolidarea infrastructurii critice, protecția sistemelor informatice cibernetice și educarea publicului împotriva campaniilor de dezinformare.

Al treilea pas vizează modul în care țările reacționează și care este cel mai greu, deoarece necesită o strategie de descurajare care să conțină represalii credibile, dar care să evite, așa cum a spus un înalt oficial militar occidental, „mijloace neetice sau ilegale de tipul pe care le folosește Rusia”.

Care ar fi măsurile posibile pe care le-ar putea lua Occidentul împotriva războiului hibrid al Rusiei

O măsură posibilă, așa cum a propus ministrul ceh de externe Jan Lipavský, este restricționarea vizelor diplomaților ruși, astfel încât aceștia să nu poată călători în afara țării în care sunt acreditați.

„Trebuie într-adevăr să acționăm”, a spus el pentru FT.

În timp ce Praga a expulzat majoritatea diplomaților ruși în ultimii ani, și doar șapte au rămas în capitala Cehiei, sute continuă să fie acreditate la Viena de unde pot călători oriunde în Europa „și nu pot opri asta”, a spus el.

„Influența rusă nu este binevenită la Praga.”

O măsură mai agresivă ar fi un răspuns cu aceeași monedă, adică o campanie care s-ar derula în interiorul Rusiei și care ar arăta costurile războiului din Ucraina.

„Dacă ești un rus obișnuit, nu ar trebui să treacă o zi în care să nu ți se amintească de numărul mare de victime pe care le-au suferit trupele ruse”, a sugerat Eliot Cohen, un fost consilier al departamentului de stat al SUA, acum la think-tank-ul Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.

În orice caz, au spus oficialii occidentali, problema centrală rămâne că atacurile din „zona gri” a Rusiei – despre care oficialii de securitate au spus că au fost adesea conduse de informațiile militare ruse GRU – sunt imprevizibile, au forme multiple și sunt asimetrice, astfel încât represaliile riscă să escaladeze confruntarea cu Rusia.

Președintele Letoniei Edgars Rinkēvičs a dat exemplul cablului care a fost tăiat în Marea Baltică. O abordare, a spus el, ar fi creșterea patrulelor maritime NATO. Una mai extremă ar fi închiderea mării pentru navele rusești, chiar dacă asta ar echivala cu „o declarație de război”.

„Ar trebui să putem discuta despre toate tipurile de instrumente [de răzbunare]”, a spus Rinkēvičs. „Nu spun că toate pot fi folosite. Dar dacă ne îngrădim, fără nicio discuție, doar lansăm invitații de noi acțiuni creative din partea Rusiei – și ei sunt stăpânii războiului hibrid.”

Citește și: